Centrul Militar Județean a anunțat astăzi că a început selecția pentru „Tabăra de vară pentru cercetaşi”, care va avea loc la Predeal. 34 de locuri sunt disponibile, astfel că cei interesați trebuie să fie extrem de bine pregătiți.
Selecţia cuprinde două etape, în cadrul acestora testându-se cunoştinţele elevilor despre Armata României, NATO şi Uniunea Europeană.
Ministerul Apărării Naţionale, prin Direcţia informare şi relaţii publice, a lansat concursul naţional pentru selecţia participanţilor la cea de-a X-a ediţie a Taberei de vară pentru cercetaşi – „Fii cel mai bun! Fii la înălţime!”. Activitatea este organizată în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului, Fundaţia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă” și Asociaţia de Caritate din Armata României „Camarazii”.
Ediţia din acest an se va desfăşura în perioada 10 – 17 iulie, la Predeal, cu sprijinul Statului Major al Forţelor Terestre. La tabără se pot înscrie elevii care sunt, la momentul desfăşurării concursului, în clasele VI-VII şi IX-XI.
În prima etapă (21 martie – 10 aprilie), echipe constituite din câte doi elevi vor trebui să completeze un formular de înregistrare şi să răspundă la 20 de întrebări tip grilă. Pentru cea de-a doua etapă (11 – 24 aprilie), echipele care au răspuns corect la cel puţin 15 întrebări ale primei etape se califică, acestea urmând să răspundă la un nou set de întrebări.
În perioada 25–29 aprilie, juriul competiţiei va evalua răspunsurile trimise de fiecare echipă şi va întocmi clasamentul concursului, avându-se în vedere punctajul obţinut.
FOTO: mondonews.ro
Deși municipalitatea anunța inițial că, încă din această primăvară, reșițenii se vor putea bucura de una dintre primele investiții de agrement din Poiana Golului – bobul de vară –...
Dani Stanciu |
30 March 2026
Laura Sgaverdea a schiat pe un munte de bani publici! În timp ce era pontată la Radio Reșița!
Alina Dragomir |
29 March 2026
Două zile fără apă potabilă în județul Timiș. Aquatim intervine!
Dani Stanciu |
29 March 2026
Nelu Popa, uimit de Sorin Grindeanu! Ilie Bolojan nu are nicio treabă cu George Simion!
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

