Managerul Fara şi-a „rezolvat” dosarul banilor sifonați de la spital la intervenția prim-procurorului!

Acuzat de abuz în serviciu, fals intelectual, deturnare de fonduri şi neglijenţă în serviciu la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oraviţa, managerul spitalului din oraş a scăpat de orice acuzaţie după ce dosarul său a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin!

Fara Felician a intrat în atenţia organelor de cercetare penală ca urmare a petiţiei Marianei Ciulei, de la Curtea de Conturi, lucru despre care expressdebanat.ro a relatat săptămâna trecută. Aceasta a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, care şi-a declinat competenţa, dosarul ajungând la Oraviţa, mai exact, la procurorul George Bucurică. Pe baza investigaţiilor făcute şi a datelor noi descoperite, acesta a schimbat încadrarea juridică dată iniţial faptelor comise de Fara şi de directorul economic, Ana Miu, în alta mult mai gravă. Nemulţumit de cum merg lucrurile la Oraviţa, unde situaţia sa se îngreuna de la o zi la alta, Fara a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin „verificarea ritmicităţii efectuării actelor de urmărire penală, dispunerea ca supravegherea cercetărilor penale să nu mai fie efectuată de către procurorul George Bucurică şi să fie repartizată unui alt procuror, de data asta, de la Parchetul tribunalului”.

CITEŞTE ŞI: 

Bani sifonați de la Spitalul Orăşenesc Oravița! Aiurea, asta înseamnă să fii manager!

În 19.11.2013, prim-procurorul Marcela Pârvu a concluzionat că această cauză penală „prezintă importanţă datorită calităţii învinuitului Fara de manager al Spitalului Orăşenesc Oraviţa şi a prejudiciului reţinut”. Ţinând cont şi de faptul că, iniţial, dosarul s-a aflat pe rolul parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, a considerat că „se impune preluarea cauzei penale la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin”. Dosarul i-a fost repartizat astfel procurorului-şef de la Secţia de Urmărire Penală, Ion Teacă. Şi aici lucrurile s-au cam încheiat. „Am primit de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin neînceperea urmăririi penale, pentru că lucrurile s-au văzut foarte clar. Nu a existat, practic, niciun fel de delapidare!”, a declarat managerul Fara pentru Express de Banat.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/