Managerul Cican a adunat zeci de doctori, din două spitale, într-o singură sală, dar invită la calm!

Deciziile managerului Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș, Adrian Cican, sunt contestate de unele dintre halatele albe chiar în plină pandemie de coronavirus. Lui Cican i se atrage atenția că încalcă prevederile Ordonanțelor militare date în timpul stării de urgență, dar mai ales că expune personalul medical din două spitale riscului infectării, pe modelul spitalului din Suceava!

Adrian Cican a convocat medici ai spitalelor din Caransebeș și Oțelu Roșu la o ședință de lucru privind colaborarea intraspitalicească în lupta împotriva nevăzutului, dar atât de temutului COVID-19. Aproximativ 25-30 de cadre medicale au fost prezente acum trei zile în sala de ședințe a unității medicale din Caransebeș, încercând să pună la punct strategia și planurile pentru ceea ce urmează.  O inițiativă foarte bună, dar în același timp și o gafă care ar putea avea consecințe deosebit de grave, i se atrage atenția managerului. Având în vedere că există riscul ca unii medici sau asistenți să fie deja infectați, mai ales în contextul în care li se refuză testările, s-ar putea repeta cazul Suceava, unde mai mulți medici s-au infectat unii de la alții, iar spitalul a fost închis temporar pentru a fi dezinfectat. 

În ciuda faptului că atâția medici s-au aflat în aceeași încăpere, managerul Cican dă asigurări că s-au luat toate măsurile pentru ca situația de la spitalul din Suceava să nu se repete la Caransebeș și Oțelu Roșu. „Au fost chemați șefii de secții și șefii de compartimente. E adevărat că pe parcurs au mai venit în sală și alți medici, dar au fost luate toate măsurile. Oamenii au purtat măști și s-a asigurat o distanță corespunzătoare între ei. Nu sunt motive de îngrijorare”, a explicat managerul Adrian Cican.