Într-un alt spital cărășean decât cel din Reșița intră mai puțini bani decât s-a contractat cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin!
Dezvăluirea a fost făcută la Express Live de către directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate, Ionuț Popovici. „Am spus întotdeauna, Casa de Asigurări de Sănătate a județului Caraș-Severin nu are culoare politică. În egală măsură, venim în sprijinul tuturor furnizorilor de servicii medicale din județul Caraș-Severin, fie că vorbim despre furnizori publici sau privați, medici de familie, medici stomatologi, farmaciști și așa mai departe. Astfel putem veni în sprijinul asiguraților noștri, acesta este scopul nostru principal. Am reușit în acest an să suplimentăm sumele pentru toate spitalele din Caraș-Severin și, credeți-mă, sunt sume importante pe care Casa le pune la dispoziție. Cu o singură condiție: să fie atrase prin servicii de calitate pe care noi le decontăm.”, a spus Popovici.
E însă loc și de mai bine. Și asta pentru că nu toți managerii de spital din județ reușesc să obțină sumele maxime contractate cu Casa. Așa s-a întâmplat multă vreme la Spitalul Județean de Urgență Reșița, așa se întâmplă și într-o altă unitate spitalicească din județ. „Deși am suplimentat suma, din păcate, în ultimul trimestru nu a reușit să ajungă la valoare de contract. Culmea, se vorbește în permanență că sistemul este subfinanțat, că nu sunt bani, dar iată că și acești puțini bani care sunt nu pot fi atrași de către aceste entități. Este un mare semnal de alarmă, este vorba strict de management. Fiecare spital are un manager, are un contract de management, are niște indicatori pe care trebuie să îi atingă, dar se pare că unii dintre ei nu prea reușesc să facă acest lucru. Instituția pe care o conduc este finanțatorul acestor entități, noi nu putem interveni în actul managerial.”, a adăugat directorul CJAS Caraș-Severin.