Malul Begăi, transformat în Aleea Muzicienilor, în zona fostei terase Flora. Viceprimarul Timișoarei: „Cred că pentru aceşti oameni deosebiţi merită să facem orice efort”

Revoluționarul Corneliu Vaida propune realizarea unei alei dedicate muzicienilor timișoreni pe malul Begăi, în zona fostei terase Flora, care odinioară a fost locul de întâlnire al iubitorilor de muzică. Viceprimarul Cosmin Tabără susține ideea și spune că aceasta ar putea fi pusă în aplicare în urma adoptării unei hotărâri de consiliu local în acest sens. 

Ideea amenajării unei alei a muzicienilor îi aparține revoluționarului Corneliu Vaida, la aproape o lună de la moartea fondatorului trupei Cargo, Adi Bărar.

„Ideea asta a venit ca urmare a pierderii unui prieten foarte apropiat, Adi Bărar. Primul lucru la care m-am gândit după ce s-au mai liniştit lucrurile cu dispariţia lui, a fost că ar trebui să aibă undeva o statuie. Mi-a venit ideea şi am insistat pe lângă viceprimarul Cosmin Tabără. Pentru că nu e vorba numai de Adi Bărar, ci de o întreagă suită de muzicieni, timişoreni prin naştere sau chiar prin adopţie. Îi invit pe toţi cei care vor să vină alături de mine, cu propuneri de muzicieni timişoreni trecuţi în nefiinţă şi de care trebuie să ne aducem aminte.”, a declarat Corneliu Vaida.

Locul gândit pentru amenajarea viitoarei alei a muzicienilor este malul Begăi, în zona Flora. „Eu sunt născut, crescut şi trăit în Iosefin. Umblând pe la Flora din copilărie, nu puteam să găsesc un lucru mai potrivit decât promenada aceea dintre cele două poduri din zona Flora. Restaurantul Flora a fost un leagăn al culturii hippie, a fost locul de întâlnire a majorităţii muzicienilor de rock şi nu numai, din Timişoara.”, a mai declarat Vaida.

Primul bust care ar putea fi realizat, așadar, este cel al chitaristului Adi Bărar. Alte busturi ar putea fi ale lui Bela Kamocsa, unul din fondatorii trupei Phoenix, Lică Dolga (Pro Musica), Nae Tarnoczi (Pro Musica, Cargo) sau  taragotistul Luca Novac.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Viceprimarul Cosmin Tabără spune că va face demersuri pentru inițierea unui proiect de hotărâre în acest sens.

„Mi se pare o idee foarte interesantă, o voi susţine în faţa conducerii primăriei şi a colegilor consilieri. Cred că vine şi în întâmpinarea a ceea ce se va întâmpla în 2023 – Timişoara Capitala Culturală Europeană. Oraşul nostru a beneficiat de-a lungul timpului de foarte mulţi muzicieni, de toate genurile, şi merită să-i scoatem în evidenţă. Va trebui să fie o hotărâre de consiliu local, trebuie să fie bugetat, de altfel singurele întrebări ar fi legate de bani, dar cred că pentru aceşti oameni deosebiţi merită să facem orice efort. Intenţia este, dorinţa este, cred că va fi acord total.”, a spus viceprimarul liberal.

În Timișoara există deja, din 2009, în Parcul Central, o alee a personalităților. Acolo sunt expuse mai multe busturi de bronz, de la Carol Albert de Anjou, care și-a stabilit capitala la Timișoara, la comandanți de oști, primari care au contribuit la dezvoltarea orașului, precum și medici, ingineri, scriitori, muzicieni și artiști plastici.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/