Guvernul României pregătește o ordonanță de urgență prin care majorările nefondate de prețuri să fie aspru sancționate. Deputatul Silviu Hurduzeu anunță că textul ordonanței a fost dezbătut săptămâna aceasta în primă lectură.
Guvernul ia măsuri pentru sancționarea dură a majorărilor speculative de prețuri. Amenzile aplicate pe cifra de afaceri a comercianților pot ajunge la milioane de lei, fiind în măsură să-i descurajeze pe agenții economici care practică prețuri speculative, fără o justificare economică obiectivă.
Prin această lege, statul își creează practic pârghiile pentru a acționa împotriva comercianților care vor să profite de actualul context economic dificil.
„Creșterea inflației este un fenomen real, care se manifestă la nivel global, nu doar în România, ci și în Europa. Dar peste acest fenomen se suprapune și conduita incorectă și speculativă a unor agenți economici care majorează prețurile finale fără să fi avut creșteri ale valorii materiilor prime sau la ofertele furnizorilor lor.”, spune deputatul cărășean Silviu Hurduzeu.
Textul Ordonanței a fost dezbătut miercuri în primă lectură.