„Mâinile Bucuriei”, eveniment de succes pentru ajutorul oferit categoriile vulnerabile reșițene afectate de COVID-19

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte ​organizează ​joi, 2 iulie, de la ora 12.00, evenimentul campaniei umanitare ​„Mâinile Bucuriei”, pentru a însuma reușitele campaniei în cele trei luni de când s-a înființat. Evenimentul va fi organizat în aer liber la foișorul din curtea bisericii „​Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” ​din Moniom și va reuni atât voluntarii care au participat la implementarea campaniei, cât și delegați din partea organizațiilor și instituțiilor care au ajutat la consolidarea campaniei din Reșița.

Mâinile Bucuriei, campania pentru ajutor pe timp de pandemie pentru reșițeni

Campania este organizată alături de mai mulți parteneri locali din municipiul Reșița și s-a consolidat în perioada 16 martie – 1 iulie 2020 prin voluntarii ATOR Banatul de Munte în scopul sprijinirii categoriilor sociale vulnerabile afectate de ​pandemia COVID-19 ​din municipiul Reșița. Campania a fost susținută de mai multe instituții și organizații: Liga Studenților din cadrul Universității „Eftimie Murgu”,​ ​Fundația Comunitară Banatul Montan, Direcția de Asistență Socială a Primăriei Municipiului Reșița, Asociația Guerilla Motors Reșița, Inspectoratul Județean de Jandarmi Caraș-Severin​, ​Pizzeria Florio, Autonom Reșița, ​precum și de numeroase persoane fizice din municipiu. Campania a beneficiat de sprijinul unui număr de ​aproximativ 60 de voluntari de la ATOR Banatul de Munte, Centrul de Tineret Moniom și organizațiile partenere și s-a derulat pe parcursul a 16 săptămâni și câteva mii de ore de voluntariat.

Ce a reușit campania să facă

STPT job 1000x200

În cadrul campaniei au fost distribuite ajutoare constând în prânzuri calde, pachete cu alimente de bază, obiecte igienico-sanitare, medicamente, precum și achitarea unor facturi urgente la utilități. În total, campania a acoperit un fond de peste 40.000 de lei, a oferit peste ​2.800 de prânzuri calde pe perioada stărilor de urgență și de alertă, în valoare de ​32.000 ​lei, ​pachete cu alimente de bază în valoare de 7.000 de l​ei, iar ​medicamentele și achitarea facturilor urgente au cumulat 1.100 lei.

Beneficiarii campaniei au fost peste 120 de persoane ​aparținând categoriilor vulnerabile din municipiul Reșița, respectiv: 60 de persoane vârstnice aflate în diferite situații dificile (bolnave, fără însoțitor, cu venituri foarte reduse), 10 persoane cu dizabilități, precum și 15 familii numeroase aflate în situație dificilă din pricina izolării sau din cauza pierderii ori diminuării surselor de venit.

Dacă vreți să faceți parte din această inițiativă și să participați la proiectele viitoare, organizatorii vă așteaptă să-i contactați la numărul de telefon 0734.773.477.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/