Maia Sandu a primit Premiul Timișoara Pentru Valori Europene

maia sandu

Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a primit Premiul Timișoara Pentru Valori Europene, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii organizată de primărie.

Un eveniment important a avut loc, sâmbătă, în orașul de pe Bega. Maia Sandu a fost invitatul special al unei ceremonii speciale organizată de Primăria Timișoara la Cinema Timiș, în centrul orașului. În timpul evenimentului, președintele Republicii Moldova a primit Premiul Timișoara Pentru Valori Europene. La ceremonie a participat un public numeros format din peste 500 de oameni.

Primesc acest premiu ca pe un vot de încredere în capacitatea Republicii Moldova și a cetățenilor săi de a duce până la capăt lupta pentru libertate – o luptă dreaptă, legitimă și necesară pentru viitorul nostru și al întregului continent! Ce vedem aici, la Timișoara, ce vedem în orașele europene, vrem și pentru Republica Moldova. «Azi în Timișoara, mâine-n toată țara» – se scanda acum 34 de ani pe aceste străzi. Nivelul de trai pe care îl văd în orașul dumneavoastră, libertatea de gândire și exprimare, valorile europene – să ajungă de neînvins și aici, și în Moldova”, a spus Maia Sandu, în momentul primirii premiului.

maia sandu in vizita la timisoara

Juriul a decis în unanimitate acordarea premiului Timișoara pentru Valori Europene, ediția inaugurală, președintelui Maia Sandu.

Juriul recunoaște eforturile uriașe pe care laureata noastră le-a făcut pentru a pune Moldova pe o traiectorie europeană, însă ea nu primește acest premiu doar pentru ce a făcut pentru țara ei. În egală măsură, juriul admiră felul în care Maia Sandu s-a impus ca o forță europeană sui generis, dând exemplu colegilor săi din vest și insuflând o energie proaspătă în proiectul european. La fel cum Moldova are nevoie de Uniunea Europeană, Europa are nevoie de Moldova”, a afirmat primarul Dominic Fritz.

Premiul Timișoara pentru Valori Europene a fost înființat de Primăria Municipiului Timișoara anul trecut și are o valoare de 30.000 euro, acoperită din sponsorizări.

maia sandu si dominic fritz

Municipiul Timișoara reprezintă un excelent exemplu de diversitate trăită în spirit european și democratic – un spirit care și-a pus amprenta nu doar pe trecutul istoric al acestui oraș minunat, ci care îi conferă și astăzi un farmec deosebit, pe care oaspeții săi au avut ocazia să-l cunoască îndeosebi anul trecut, când Timișoara a strălucit în calitate de Capitală Europeană a Culturii. Istoria Timișoarei, ca și trecutul recent al Republicii Moldova, constituie lecții importante despre valoarea libertății. Moldova a învățat, prin experiențe dure pentru țară, cum este să lupți pentru libertate și pentru dreptul de a-ți decide soarta”, a mai declarat Maia Sandu.

dominic fritz

maia sandu

dominic fritz si maia sandu

sala de festivitate

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/