Cu cinci zile înainte de primul meci oficial al anului, în Valea Domanului sunt încă destule semne de întrebare, mai ales în ceea ce priveşte lotul de jucători pe care va conta Daniel Opriţa.
Antrenorul rosso-nerilor are destule bătăi de cap în aceste zile. „Avem probleme cu jucătorii sub 21 de ani. Manole e accidentat şi va sta cel puţin două-trei săptămâni. Singurul jucător care e în regulă, care e al nostru, e Aniţoiu. Roberto e liber de contract şi putem rezolva cu el. Cu Szijj am înţeles că nu am avea voie să-l folosim. Nu ne plângem, jucăm cu ce avem şi nu ne dăm bătuţi. Încercăm să câştigăm toate meciurile. Am fost şi puţin încurcaţi, pentru că am vrut să-l luăm pe Elek, mi-am făcut planuri cu el în atac, am renunţat de asta şi la alţi jucători, la Antohi, spre exemplu. Pe Elek îl aşteptam la gară la Caransebeş, vorbisem cu el, a doua zi nu mi-a mai răspuns şi am auzit de la domnul Rufă că s-a dus la Timişoara pe un salariu de zece ori mai mare ca la noi. Eu cred că mă voi descurca şi cu ce am la dispoziţie, doar să nu avem accidentări şi suspendări, pentru că şi aşa lotul e destul de subţire din punct de vedere numeric. Dacă nu rezolvăm cu fundaşii centrali, trebuie neapărat să mai aducem unul. Am şi vorbit cu unul care s-a bătut la promovare anul trecut”, a explicat Opriţa.
Situaţia e încurcată şi cu jucătorii aduşi în această iarnă, care încă nu au putut semna cu Metalul. „Hlinca e în litigiu cu Bistriţa, Dandea, cu echipa lui din Ucraina, Bălan, la fel, e jucătorul echipei lui Mititelu. Încercăm să câştigăm toate meciurile, dar e destul de greu, avem un lot mult mai subţire decât Timişoara. Suntem sub ce am fost în tur, dar am încredere şi în jucătorii care au venit acum. În tur am avut însă un lot mai numeros”, a mai spus antrenorul Metalului.
Patronul Cătălin Rufă confirmă faptul că unii dintre jucătorii veniţi în Valea Domanului în această iarnă nu au încă drept de joc. „Dandea are băgat memoriu, Hlinca e şi el în litigiu din ianuarie. Sunt încă neclarităţi din punctul ăsta de vedere, dar Jean Turmacu se ocupă de aceste probleme şi încearcă să rezolve totul într-un mod favorabil pentru noi. Chris are deja programul de pregătire, îl aşteptăm la Reşiţa”, a declarat Rufă.
Moș Crăciun alb-violet a fost, sâmbătă, la bordul vaportului Pelican. A adus bucurie pentru 50 de copii care au avut ocazia să se plimbe pe Canalul Bega. Micuții din...
Victimele Revoluției din Decembrie 1989, comemorate la Reșița
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281
sa fim tari si sa trecem peste acest moment de incertitudine si degringolada a fotbalului Romanesc.politica de salarizare si de cheltuieli ,in general, trebuie total revizuita.toate echipele au foarte mari probleme financiare.problema mea e ca nu o sa-mi mai dea nimeni 2 litri de ulei ca sa dau votul meu. UDREA , BASESCU TRAIAN , BASESCU MIRCEA ,VIDEANU , BLAGA , CUCOS, ALINA BICA , RITZI NE-AU DEMONSTRAT DE UNDE VENEA ULEIUL PE CARE-L PRIMEAM EU.MARE RUSINE PENTRU PENALISTA DE UDREA CARE SE DA VICTIMA SISTEMULUI CONCEPUT CHIAR DE EA.
haide-ti la meci sambta sa inchidem gura crcotasilor, batem 3-0 si sa vede-ti ce articol scrie dani stanciu cel mai mare ziarist din toate timpurile
Nu sunt tineri la CSMR? Pai daca sunteti ageamii si nu aveti ochi pt fotbalisti, cine e de vina? CSMR l-a avut in probe in vara 2014 pe tanarul de 19 ani Stoichescu de la Lugoj, dar nu a avut nevoie de el, iar acum in iarna 2015, in pregatiri le-a dat doua boabe de i-a lasat cu gura cascata. Nu-i bai, noi sa fim sanatosi si sa platim impozitele si taxele locale pt a putea gresi ei pe banii nostri.
PS parca il vad pe marele antrenor tremurand de frig in gara si asteptand sa vina marea vedeta…. Elek,
filme pt naivi
MP vb sa nu taci…habar nu ai ce inseamna diferenta dintre liga a 3 a unde e stoichescu si liga a 2 a echipa de primele 3 locuri…. a dat 2 goluri intr-un meci amical dupa o sapt de cantonament fizic….uite caransebes in tur a strans tot ce a fost mai bun din liga a 3 a si unde a ajuns? la retrogradare…. nu vorbi doar sa te afli in treaba.Carstean de la cugir de ani buni e golgheter in liga a 3 a dar tot nu a prins un contract in liga a 2 a
Dle *resitean*, asa-i ca nu platesti niciun ban la bugetul local?…. doar incasezi.
Era vorba de tineri cu potential, nu de golgheteri de liga a III-a. Corect ar fi sa va recunoasteti limitele profesionale, nu sa explicati esecurile si lipsa de eficienta
Milan Cheda la Metalu, e sub 21 de ani, e liber de contract si mai e si fundas central… 🙂
Milan Cheda este un junior destul de bun
E ok Milan Cheda
a semnat cu resita Claudiu Balan fost la mioveni… jucator sub21 si Roberto Dumitru crescut de pandurii tg-jiu tot sub21
Dar pe Sorin Ciobanu de ce nu il mai vreti in lot?bag p.. A in familia lui rufeanu si in toti cei care gonesc din club jucatori ca Sorin si Staikone.
Ar fi o solutie buna Cheda Milan