Mai puține tonete și chioșcuri. A fost stabilit un nou regulament pentru comerțul stradal din Timișoara

piata victoriei3

Timișorenii nu vor mai putea cumpăra mezeluri de la rulota de la colț de stradă. Acest lucru a fost interzis prin adoptarea unui regulament pentru comerțul stradal. De asemenea, domeniul public va fi mai aerisit, după ce se va reduce drastic numărul rulotelor, tonetelor și automatelor.

Timișoara are un nou regulament pentru desfășurarea activităților de comerț stradal, care a fost aprobat în ultimul plen al consiliului local, în această săptămână. Regulamentul vine cu o serie de modificări, care vor fi aplicate cu scopul aerisirii domeniului public al orașului. Dominic Fritz, primarul Timișoarei, a anunțat că, printre altele, nu se va mai permite vânzarea de mezeluri din rulote.

Acest regulament nu vorbește doar despre chioșcuri, ci este despre mult mai mult decât atât, deci are, într-adevăr, efecte de curățare a spațiului public. Eu cred că acest Consiliu Local trebuie să se exprime asupra a două principii de guvernanță pentru orașul Timișoara. Primul principul: Competiție comercială și al doilea principiu: Calitatea spațiului public. Nu putem să avem un spațiu public parazitat pentru tot felul de activități comerciale care nu au ce căuta în spațiul public. Vrem un spațiu public parazitat?! Sau vrem un spațiu public accesibil tuturor, unde anumite activități comerciale care nu se pot desfășura în spații închise sunt permise? Eu îmi doresc un spațiu public viu, un spațiu public în care oamenii au acces la anumite servicii și produse și mă bucur mult că a fost elaborat cu foarte multă seriozitate acest regulament. A existat o dezbatere publică în care au venit foarte mulți comercianți care au vorbit despre situațiile lor specifice și, din câte știu eu, această discuție foarte productivă a dus la mai multe schimbări și propuneri care au fost preluate în varianta pe care o votați astăzi”, a declarat Dominic Fritz.

De asemenea, potrivit regulamentului, cei care desfășoară activități de comerț stradal vor fi nevoiți să dețină documente de proveniență a bunurilor și certificate de calitate, să nu amplaseze mobilier stradal sau alte obiecte pe spațiul verde sau pe locuri de parcare și să răspundă de asigurarea condițiilor de păstrare cerute de producător pentru produse și de a preveni perisabilitatea accelerată a produselor.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Pentru a respecta un stil unitar, propunerile din regulament vizează reglementarea automatelor amplasate ilegal în zonele publice din Timișoara. De asemenea, vehiculele și rulotele vor fi tratate ca mijloace ambulante și nu va mai fi permisă transformarea acestora în structuri semi-permanente. Astfel, este impusă autonomia privind utilitățile necesare funcționării și eliberarea amplasamentului până la finalul zilei.

Următoarele structuri vor suferi modificări după implementarea noului regulament: tonete, pupitre acoperite sau închise (cărți, presă și flori); mobilier urban amplasat în fața unității de profil (flori, legume, fructe, ziare și reviste, cărți, vitrine frigorifice pentru înghețată și aparate de înghețată); vehicule special amenajate și rulote mobile destinate desfășurării de activități comerciale; comercializarea în aparate automate/dozatoare (lapte, apă, ouă, sucuri, produse alimentare și nealimentare – în perimetrele piețelor agroalimentare și pe terenuri proprietate personală aparținând persoanelor fizice și juridice); comerț stradal desfășurat cu ocazia unor sărbători sau evenimente organizate în Municipiul Timișoara; chioșcuri.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/