Mai puține infracțiuni pe stradă în 2012

După cele peste 2500 de acțiuni ale poliției de ordine publică pe străzile din județ, numărul infracțiunilor a scăzut semnificativ în comparație cu anii precedenți.

Infracțiunile stradale pe raza județului Caraș-Severin, atât în mediul rural cât și în orașe, au scăzut cu aproximativ 4 la sută față de anul 2011. Acest lucru a fost posibil datorită intensificării acțiunilor polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin în zonele unde riscul producerii de astfel de infracțiuni este mai ridicat.

Scăderi au fost înregistrate la infracţiunile de ultraj fiind înregistrate cu trei fapte mai puțin decât anul trecut, la furturile din buzunare, genţi şi poşete cu nouă mai puțin, furturi de auto, cu 16 mai puține, iar furturile din auto au fost cu 19 mai puține ca în 2011. Uşoare creşteri s-au înregistrat la furturile din societăţi comerciale, cu 15 mai multe, infracţiunile de tâlhărie  și furturile de componente exterioare auto care au fost cu două mai multe decât anul trecut”, declară Ancuța Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.

Acțiunile polițiștilor de ordine publică vor continua și pe parcursul anului 2013, iar polițiștii de proximitate vor continua cu măsurile de prevenire și combatere a infracțiunilor  în unitățile de învățământ preuniversitar și în zonele aglomerate cum sunt centrele comerciale.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/