Numărul celor fără un loc de muncă, atât la nivelul judeţului Caraş-Severin, cât şi la nivel naţional, este în creştere faţă de lunile trecute, însă se înregistrează mai puţini şomeri decât în aceeaşi perioadă a lui 2010. Potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, cei mai mulţi şomeri sunt la Reşiţa, iar cei mai puţini la Oţelu Roşu.
Rata şomajului înregistrat la sfârşitul lunii noiembrie 2011 în Caraş-Severin, a fost de 5,33 la sută, mai mare decât cea din luna octombrie , dar mai mică cu 3,4 procente decât cea din luna noiembrie a anului precedent. Astfel, numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFMCaraş-Severin la sfârşitullunii noiembrie a fost de 6.681 de persoane, cu 316 persoane mai multe faţă de finele lunii anterioare.
În mediul urban, Reşiţa este în fruntea clasamentului, cu un număr de 1261 persoane care nu au un loc de muncă, urmată de Caransebeş, 476 persoane, şi Bocşa cu 429 de şomeri. La polul opus, cei mai puţini şomeri sunt înregistraţi la Oţelu Roşu, 178 de persoane, şi Băile Herculane, unde numărul celor care nu lucrează ajunge la 194 persoane.
În mediul rural, ponderea cea mai mare a şomerilor în totalul populaţiei în vârstă de 18-62 ani o are comuna Socol, cu un procent de 15,88 la sută, urmată de comuna Naidăş, unde 11,71 la sută dintre locuitori nu au un loc de muncă. Pe de altă parte, comunele cu cea ma mică rată a şomajului sunt Goruia, 0,20 la sută şi Lupac, 0,56 procente