Mai mulți medici și asistente de la Spitalul Județean din Reșița s-au împărtășit la un preot infectat cu coronavirus!

Preotul care slujește în bisericuța celui mai mare spital din Caraș-Severin e internat de două zile, fiind confirmat ulterior cu coronavirus! În pericol de infectare ar putea fi mai multe cadre medicale, pacienți ai spitalului, dar și mai multe persoane din comuna Fârliug!

„Sunt internat la Reșița, în spital, am avut o tuse slabă și eram moleșit. Sunt de două zile aici, acum mă simt mai bine. Nu știu cum și de unde am luat virisul. Eu am fost și în spital, dar nu știu dacă de acolo sau din altă parte”, ne-a mărturisit preotul. 

Familia acestuia este în izolare, dar primele teste au arătat că soția și cei doi copii nu sunt infectați cu COVID-19. Preotul a avut însă contact cu destule alte persoane. Și, ce e mai grav, cele mai multe dintre acestea sunt doctori, asistenți medicali și personal din Spitalul Județean de Urgență Reșița. „Am spus cu cine am luat legătură, am avut de spovedit, de împărtășit. Pe cei pe care mi i-am amintit i-am spus celor de la DSP. Bolnavi din spital am avut mai puțini, am avut mai mult personal medical. Am încercat să avem grijă, ne-am protejat pe cât posibil!”, ne-a mai dezvăluit acesta. 

Vestea infectării cu COVID-19 a preotului a adus îngrijorare și în comuna Fârliug. „Părintele e de la noi din comună, a fost aici chiar de sfintele sărbători de Paști. A intrat în contact cu mai multă lume. Problema noastră este că s-a demarat târziu ancheta epidemiologică și că în izolare nu au fost băgați decât membrii familiei. E clar că mai sunt și alte persoane. Nu înțelegem ce se ascunde, de ce nu se informează lumea despre această situație pentru că nici noi, ca autorități, nu știm ce măsuri să luăm pentru a ne proteja cetățenii comunei”, s-a plâns viceprimarul din Fârliug, Petru Marcu. 

Preotul infectat cu COVID-19 încearcă el să liniștească spiritele în comună: „La Fârliug nu prea am interacționat, poate că înainte să fiu confirmat, acum vreo zece zile, când am ajutat niște vecini să-și facă rândurile la cartofi. În ziua de Florii am fost pe la niște vecini. În rest nu prea am avut contact”.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/