Mai mulți bani pentru tinerii fermieri! Ajutorul nerambursabil poate ajunge până la 70.000 de euro

tineri fermieri

Au fost publicate condițiile de accesare a fondurilor europene acordate pentru instalarea tinerilor fermieri (sM 6.1), prin Programul Național de Dezvoltare Rurală. Principalul element de noutate, anunțat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, îl reprezintă majorarea sprijinului financiar.

Astfel, finanțarea pentru cei care se instalează prima dată ca tineri fermieri este de 100% nerambursabilă, se acordă pentru o perioadă de maximum trei ani (inclusiv pentru exploatațiile pomicole – față de cinci ani cât era anterior) și poate fi în valoare de 70.000 – 60.000 – 50.000 sau 40.000 de euro, în funcție de dimensiunea exploatației – exprimată în SO (standard output).

Totodată, dacă în Planul de afaceri sunt integrate operațiuni de condiționare – procesare sau agricultura ecologică, acest lucru poate asigura un plafon de sprijin superior, explică Nicolae Verindeanu, directorul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Caraș-Severin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/