Mai multe zboruri de pe „Traian Vuia” spre destinațiile de vacanță din Grecia

casinoherculane by sungarden

Începând din 16 iulie, operatorii de turism aerian au suplimentat zborurile spre destinația Heraklion din Creta cu încă o cursă pe săptămână, care este organizată de către agenții de turism. Astfel, turiștii din partea de vest a țării au la dispoziție un număr mai mare de curse charter de vacanță cu zbor direct de pe Aeroportul Timișoara.

Turiștii care și-au planificat sau își planifică o vacanță în Grecia pot alege să călătorească spre următoarele destinații în regim charter, adică zboruri organizate de către operatorii destinațiilor de vacanță rezervate pentru sejururi. Astfel, spre Rhodos se organizează un zbor charter pe săptămână, miercurea, până în 30 septembrie, spre Skiathos – un zbor pe săptămână, sâmbăta, până în 3 octombrie și spre Creta, unde se efectuează două zboruri charter pe săptămână, lunea și joia, până în 28 septembrie. Totodată, cei de la „Traian Vuia” spun că se așteaptă ca la începutul lunii august să fie operate câte 3 zboruri charter pe săptămână spre destinația Antalya, destinația de top din punct de vedere al alegerii pasagerilor.

Totodată, locuitorii din vestul țării au posibilitatea ca din luna august să ajungă la Marea Neagră într-un timp foarte scurt, datorită zborurilor operate de către compania aeriană națională Tarom. Pasagerii au posibilitatea să se îmbarce la zboruri regulate, cum ar fi cele spre Bari și Veneția.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

„Deși ne aflăm într-o situație epidemiologică neașteptată, fiind și o perioadă cu multe restricții, turiștii nu au renunțat la vacanța de vară. Îi asigurăm de faptul că pe Aeroportul Timișoara sunt luate permanent toate măsurile de prevenție împotriva răspândirii virusului și sunt în siguranță în ceea ce privește tranzitarea aeroportului, atât la plecare cât și la sosire. Turiștii care nu au reușit până acum să își programeze vacanța pentru perioada estivală, încă mai pot alege o destinație cu zbor charter direct de pe aeroportul Timișoara. În funcție de preferințe, aceștia pot opta fie pentru una dintre destinațiile disponibile în insulele din Grecia, litoralul Mării Negre sau Turcia, fie pentru o vacanță pe plajele însorite din Egipt sau Tunisia, spre care ne așteptăm să fie operate zboruri charter în această toamnă”, transmite Dorel Grădinaru, directorul aeroportului din Timișoara.

Planul măsurilor de protecție pentru a limita răspândirea noului coronavirus în ceea ce privește îmbarcarea și debarcarea pasagerilor pe Aeroportul Timișoara este publicat pe site-ul aeroportului: www.aerotim.ro.

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/