Mai multe trupe americane pe teritoriul României!

Președintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaților a inițiat schimbarea legii, astfel încât pe teritoriul țării să se poată derula mai multe activități ale mai multor trupe ale forțelor Statelor Unite.

În acest sens, deputatul Ion Mocioalcă a propus spre dezbatere modificarea prevederii adoptate în 2007. Prin urmare, dacă numărul militarilor americani era limitat la 3.000, de acum înainte nu mai există acest plafon. Asta, după ce plenul reunit al celor două Camere a abrogat hotărârea Parlamentului referitoare la acest subiect, la inițiativa parlamentarului cărășean.

Din expunerea de motive reiese, de fapt, diferenţa de tratament între forţele armate ale statelor membre NATO şi aliate, în sensul că doar pentru forţele aparţinând SUA există un plafon numeric.

Potrivit MApN, ,,domeniile acoperite de modificările şi completările propuse fac referire, în principal, la prepoziţionarea unor produse militare, echipamente şi materiale din înzestrarea forţelor armate străine, însoţite, după caz, de personalul de deservire, adaptarea procedurilor privind trecerea frontierei de stat a României la nevoile de instruire și optimizarea modalității de acordare a sprijinului naţiunii gazdă, în contextul efortului de apărare colectivă”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/