Mai multe loturi de teren din Reșița, scoase la licitație pentru construcția de case

24 ianuarie resita

Municipalitatea a pregătit mai multe loturi de teren pentru reșițenii interesați să-și ridice o casă. În felul acesta, susțin autoritățile, se va construi organizat.

Administrația locală din Reșița a identificat în intravilanul municipiului suprafețe de teren numai bune pentru construirea de noi imobile. Acestea au fost împărțite în mai multe loturi, urmând să fie scoase la licitație luna viitoare.

Așadar, Primăria Reșița organizează în data de 12 aprilie licitație publică pentru vânzarea a cinci loturi de teren ce se regăsesc în intravilanul orașului, pe strada 24 Ianuarie, având regimul juridic de proprietate privată a municipiului. Parcelele de teren au suprafețe cuprinse între 1.000 și 1.390 de metri pătrați.

➡Lotul 1 – teren în suprafaţă de 1.000 mp

➡Lotul 2 – teren în suprafaţă de 1.020 mp

➡Lotul 3 – teren în suprafaţă de 1.045 mp

➡Lotul 4 – teren în suprafaţă de 1.300 mp

➡Lotul 5 – teren în suprafaţă de 1.390 mp

Reprezentanții administrației reșițene menționează că terenul se vinde în scopul edificării unor construcții-case, pentru a răspunde necesității cetățenilor. Prețul de pornire este 20 euro/mp (fără TVA).

Ofertanţii interesaţi – persoane fizice sau juridice – vor depune documentația necesară înscrierii la licitație la Direcţia pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat al Municipiului Reșița, str. Petru Maior nr. 2 (Bloc 800) – etaj III, Registratură, până la data de 11 aprilie 2023, ora 14.00.

În linkul următor se găsesc informațiile necesare ofertanților: https://www.primariaresita.ro/portal/cs/resita/portal.nsf/A64630D831EF7CBFC22589720036C81F/$FILE/INSTRUC%C8%9AIUNI%20OFERTAN%C8%9AI%20ACHIZI%C8%9AIE%20PARCELE.pdf?Open&fbclid=IwAR0D_YGGdyeh3S4YrWzGehPUG6iJNA9eIOR5XPb8d04EYR3e9idRDV3YXEQ

Foto: Primăria Reșița

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/