Mai multe creșe pentru copiii timișorenilor. Nicoale Robu: „Trei creșe se înalță de la firul ierbii”

Patru noi creșe pentru copiii timișorenilor sunt în planurile celor de la municipalitate. Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a anunțat că trei creșe noi vor fi construite din fonduri europene, iar o a patra creșă se proiectează prin extinderea și reabilitarea imobilului de pe strada Coriolan Brediceanu nr. 37 A.

Imobilul va fi transformat în creșă printr-un proiect de 69.000 de lei. Nicolae Robu spune că există o necesitate a creșelor în oraș datorită populației tinere și că va acorda importanță construirii spațiilor pentru copii. „Vom construi de la zero trei creșe noi cu fonduri europene și am făcut reabilitări și transformări din spațiile nefolosite în sedii adecvate de creșe. Ne preocupă foarte mult. Am dublat numărul de locuri în creșe, dar este foarte puțin pentru cerințe. Orașul nostru fiind dinamic, are mulți tineri cu nevoi. Trebuie să-i ajutăm cu locuri noi în creșe. Suntem departe de a ne declara mulțumiți. Trei creșe se vor înălța de la firul ierbii, plus această creșă care se realizează prin înălțarea sa și refuncționarea sa, a parterului plus un etaj. Patru creșe doar acum. Vom avea o preocupare specială pentru creșe.”, a declarat Nicolae Robu.

Proiecte pentru școli, licee și grădinițe

Cuib de vise 1000x100

Primarul Timișoarei a mai amintit faptul că mai multe imobile în care se desfășoară activități de formare a educației vor fi reabilitate și extinse. Printre acestea se numără:

  • Grădinița cu Program Prelungit 33, care este cuprinsă într-un proiect de extindere de 700.000 de euro;
  • modernizarea și extinderea Școlii Gimnaziale nr. 30 – într-un proiect de 4,2 milioane de euro;
  • dotări pentru Liceul Waldorf cu alocarea a 2,4 milioane de euro;
  • extinderea Școlii Gimnaziale nr. 16 cu două corpuri mari de clădire prin Programul Național de Dezvoltare Locală;
  • reabilitarea clădirii Colegiului Tehnic I. C. Brătianu;
  • mansardarea Liceului Teoretic „Vlad Țepeș” și dotarea cu patru săli suplimentare;
  • un campus școlar la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau”.
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/