Ungaria a acceptat suplimentarea cu încă patru puncte de trecere a frontierei, în plus față de cele opt comunicate la sfârșitul săptămânii trecute. Ministerul Afacerilor Interne a făcut anunțul printr-un comunicat de presă.
Decizia vine în urma discuțiilor pe care ministrul Marcel Vela le-a avut cu omologul său ungar, în legătură cu restricțiile de circulație impuse de autoritățile ungare pentru cetățenii străini. Aceste restricții intră în vigoare din 1 septembrie. Astfel, Ungaria a acceptat suplimentarea cu încă 4 puncte de tranzit. Traficul internațional de marfă nu va fi restricționat.
Punctele de trecere a frontierei sunt următoarele:
PETEA – CSENGERSIMA, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit)
URZICENI – VÁLLAJ, destinat traficului internaţional de persoane (tranzit)
VALEA LUI MIHAI – NYÍRÁBRÁNY, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit)
BORŞ – ÁRTÁND, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit)
VĂRŞAND – GYULA, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit)
TURNU – BATONYA, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit)
NĂDLAC – NAGYLAK, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit)
NĂDLAC 2 (autostradă) – CSANÁDPALOTA, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit)
CENAD – KISZOMBOR – destinat inclusiv tranzitului lucrătorilor transfrontalieri
CURTICI – LOKOSHAZA (feroviar)
SĂCUIENI – LETAVERTES – destinat tuturor tipurilor de trafic
SALONTA – MEHKERE – destinat inclusiv tranzitului lucrătorilor transfrontalieri
Sâmbătă, peste 38.500 de persoane au tranzitat frontiera cu Ungaria, cele mai multe pe sensul de ieșire. După ce, inițial, Ungaria a anunțat că va închide granițele de la 1 septembrie pentru o lună, României i s-au dat asigurări că tranzitul cetățenilor și al lucrătorilor transfrontalieri nu va fi afectat de această măsură.
Măsuri de tranzit
Măsurile de tranzit impuse pentru pasageri sunt: durata tranzitului să nu depășească 24 de ore, persoanele să nu prezinte simptome specifice infecției cu Covid-19 și să aibă asupra lor un document prin care justifică scopul deplasării și țara de destinație. Intrarea pe teritoriul țării destinate, aflat pe ruta de tranzit, trebuie să fie, de asemenea, justificată.