Şpaga de la spitalul reşiţean este încurajată de magistraţi!

Ortopedul prins în flagrant cu 200 de euro primiţi cu titlu de mită îşi poate vedea liniştit de treabă. Pentru că aşa vor judecătorii din Timişoara!

Mircea Bona este trimis în judecată pentru luare de mită. Este acuzat de procurorii DNA că ar fi condiţionat o intervenţie chirurgicală, mai exact, că ar fi cerut şpagă 2.000 de lei unui pacient. Deocamdată, se bucură de prezumţia de nevinovăţie, dar, chiar şi aşa, în astfel de cazuri se impun anumite măsuri preventive. Prima şi cea mai importantă ar fi interzicerea doctorului în sala de operaţii, deoarece, astfel, nu ar exista riscul ca omul în halat alb să mai condiţioneze exercitarea actului medical de primirea unor sume de bani sau foloase materiale. Acest lucru e valabil însă numai la Tribunalul Caraş-Severin, nu şi la Curtea de Apel Timişoara!

publicitate online in ziar Express de Banat
gif card de energie dacus 1000x100

În momentul în care a fost prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă, ortopedul s-a bucurat de clemenţă, a fost lăsat în libertate, primind în schimb interdicţia de a părăsi localitatea şi i s-a interzis dreptul de a profesa. Judecătorii din Timişoara care au analizat recursul au considerat însă că Mircea Bona se poate întoarce la locul de muncă. Înainte de primul termen al procesului de corupţie, Tribunalul Caraş-Severin a pus din nou în discuţie măsurile preventive ce se impun a fi luate faţă de doctorul acuzat că a pretins şi primit mită. S-a dispus astfel, pentru a doua oară, ca Mircea Bona să nu-şi mai exercite profesia şi să nu părăsească localitatea până la pronunţarea sentinţei de către prima instanţa. Medicul a făcut recurs şi a câştigat din nou. Curtea de Apel Timişoara a admis recursul inculpatului, a înlocuit măsura de nu părăsi localitatea cu măsura de a nu părăsi ţara şi a înlăturat interdicţia de a profesa. Cu alte cuvinte, pe Mircea Bona îl puteţi întâlni în continuare la Spitalul Judeţean din Reşiţa. Dacă cere sau nu şpagă, ştiţi cine e de vină!

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/