Păduri întregi sunt ,,însemnate” de căutătorii de esenţe rare, scumpe, bine vândute pe piaţa românească, dar şi europeană a lemnului. De patru ani încoace, şi pădurile din Munţii Aninei cad victime ale mafiei paltinului de munte creţ.
Ocolul Silvic Anina se confruntă cu o adevărată provocare în urmărirea hoţilor de masă lemnoasă de valoare mare. De patru ani, pădurarii au semnalat fenomenul arborilor marcaţi, adică decojiţi pe anumite porţiuni pentru a se verifica existenţa unui defect specific paltinului de munte. Pentru un arbore tăiat, alţi mii sunt mutilaţi. Se pare că primele semne ale revenirii infractorilor în zona Anina au fost deja observate şi nu peste puţin timp, odată cu căderea frunzelor şi acoperirea urmelor, va începe perioada cea mai propice pentru hoţi. Puţini sunt oamenii care cunosc adevărata valoare a acestui defect căutat de cei certaţi cu legea, în acest caz silvică, defect care transformă un lemn în cel mai important şi scump produs al pădurilor cărăşene. Paltinul creţ face parte din categoria paltinului de munte, însă are fibra ondulată. Aceste fibre ondulate sau creţe, cum le spun pădurarii, dau o rezonanţă specială foarte căutată de fabricanţii de instrumente muzicale, a precizat pentru Express de Banat şeful Ocolului Silvic Anina, Dănilă Șuta. Şi poliţiştii din Anina cunosc fenomenul şi ceea ce s-a întâmplat în urmă cu doi ani, dar speră să nu se repete şi anul acesta, ne-a spus şeful Poliţiei orăşeneşti Anina, inspector principal de poliţie Lucian David.
De la legal la ilegal, chestiune de bani!
Preţul mediu de adjudecare a buştenilor de paltin de munte la licitaţiile oficiale de masă lemnoasă din Europa se situează undeva pe la 640 €/mc. Buştenii cu diametre între 40 şi 75 cm, de esenţă rară cum este paltinul creţ, obţin preţuri variind între 110 şi 3.055 €/mc. Dar lăsând la o parte licitaţiile legale de astfel de buşteni, pe piaţa lemnului au apărut adevărate grupuri mafiote, bine structurate şi specializate în furtul de astfel de arbori de esenţă rară. Explicaţia este cât se poate de simplă: valoarea foarte mare a acestui material. Potrivit unor surse din silvicultură, un metru cub de dulapi din acest material se vinde pe piaţa neagră şi cu 20.000 de euro. Un singur buştean cu diametrul de peste 45 cm are un preţ ce sare de 3-4000 €. Pare un preţ credibil, dacă ne gândim la câte instrumente pot fi confecţionate dintr-un metru cub din acest lemn. Or la nivelul preţurilor la care ajung în magazinele din străinătate instrumentele muzicale din paltin creţ, banii ceruţi de traficanţii de lemn de valoare nu mai sunt deloc prea mulţi!
Păduri mutilate, hoţi invizibili
Numărul mare al paltinilor încercaţi de hoţi e uşor vizibil în pădurile Aninei. Pe ici, pe colo, şi câte un paltin pus la pământ, din care lipseşte un buştean de circa un metru, un metru şi jumătate, cu un diametru de peste 45 cm. Şeful Ocolului Silvic Anina, Dănilă Şuta, a spus că s-au realizat în trecut pânde şi urmăriri ale hoţilor, au fost observate maşini cu număr de Mureş, dar nu s-a reuşit prinderea lor. În urmă cu doi ani doar, un grup de indivizi care încercau paltinii prin decojirea scoarţei a fost prins în flagrant, dar nu s-a putut ajunge mai departe, grupul fiind foarte bine organizat. Sunt foarte dificil de depistat şi în trafic, mai ales că lemnul nu este transportat sub formă de buştean, ci de cherestea. Este tăiat şi încărcat în autoutilitare, unde poate fi camuflat lejer. Hoţii sunt bine pregătiţi şi lucrează în echipă: unii încearcă pădurile, alţii vin cu drujbele la arborii marcaţi, o altă echipă preia lemnul tăiat. Au utilaje performante, telefoane inteligente, iar traseul până la destinaţie este făcut cu un antemergător care previne restul asupra posibilelor controale. Şi aşa, infractorii devin invizibili pentru restul lumii, mai ales pentru poliţişti şi angajaţii ocoalelor silvice. Unde ar putea deveni ceva mai vizibili? ,,La fabricile care cumpără lemnul. Dacă oamenii ăia ar întreba vânzătorul de paltin creţ de unde are buşteanul sau cheresteaua, ar putea verifica sau măcar ar deveni suspicioşi”, a spus şeful pădurarilor din Anina. Cum însă nevoia de lemn cu rezonanţa lui aparte e mare, întrebările sunt puţine sau lipsesc cu desăvârşire.
O vioară are preţ!
Afirmaţia lutierilor care spun că este greu să faci o vioară este desprinsă din realitate! În orice mod se obţine lemnul, legal sau ilegal, este clar că doar unul dintr-o mie de copaci este selectat pentru a deveni vioară. Şi preţul ei în ţară urcă de la câteva sute de lei la mii de lei, doar dacă este făcută la Reghin. Fabricile de afară au şi mai piperate preţurile pentru viorile noi, fără istorie. Şi să nu uităm că, odată tăiat, lemnul de paltin creţ este transformat în cherestea, se aduce la grosimea necesară şi apoi este predat meşterilor lutieri. Măiestria lor transformă cheresteaua în instrumentul care ne fascinează cu sunetul lui în marile săli de concerte, dar şi la orice rugă bănăţeană cu instrumentişti adevăraţi!