M.T.I.C., schema frauduloasă prin care Chebuțiu a prostit pe toată lumea! Mai puțin DNA-ul!

De unul dintre cei mai mari angajatori ai judeţului şi de patrimoniul acestuia s-a ales praful în numai câţiva ani, în timp ce mintea luminată venită să-l transforme într-o mare companie a ridicat pentru sine averi incomensurabile. 

Adrian Chebuţiu este fără îndoială un tip foarte deştept, căruia îi umblă mintea la multe. Problema este că „salvatorul UCMR-ului”, aşa cum arată procurorii şi, mai nou, instanţele de judecată, şi-a folosit inteligenţa în scopuri ilicite şi în niciun caz în avantajul uzinei reşiţene. În spatele unor campanii de imagine opulente şi costisitoare sau a unor rezultate notabile obţinute pe plan sportiv, Chebuţiu şi oamenii lui au lucrat în linişte. Ceva s-a rupt însă la un moment dat. Cel mai probabil, jocurile politice nu au mai ieşit ca altădată şi adevărata sa operă a început să iasă uşor, uşor la iveală.

Tupeul de care a dat dovadă fostul director general al UCM Reşiţa i-a lăsat paf până şi pe procurorii DNA care au investigat tunul de 60 de milioane de euro pe care acesta a vrut să-l dea bugetului de stat, într-o asociere frauduloasă cu libanezul Said Baaklini, la care a aderat ca executant şi Adrian Preda, director executiv al uzinei la acea vreme. Faptele lui Chebuţiu, Preda şi Baaklini conturează, cu precizie, o schemă infracţională clasică de fraudare a bugetului de stat, pe calea deconturilor de TVA fictive. Schema este denumită în mod curent „frauda carusel” sau, cu şi mai mare exactitate: M.T.I.C. (Missing Trader Intenal Carousel).

Zeci de milioane de euro, din pix!

Frauda M.T.I.C. presupune, în esenţă, creşterea artificială şi fictivă a valorii facturate a unor mărfuri, de obicei de valoare minoră, prin diverse tipuri de operaţiuni comerciale, astfel încât, pentru ultima factură, de valoarea cea mai mare, se solicită restituirea de TVA. „Pe parcursul lanţului de facturări, unele societăţi comerciale care ar trebui să plătească TVA pentru operaţiunile ce au crescut valoarea mărfurilor pur şi simplu nu plătesc această taxă, în cele mai multe cazuri administratorii lor dispărând. Uneori, aceste societăţi nici nu constituie obligaţia de plată a TVA, invocând achiziţii fictive, de natură să compenseze valoarea TVA colectată cu valoarea TVA deductibilă, cum s-a întâmplat şi în prezenta cauză”, au explicat procurorii DNA.

Simplu ca „bună ziua”!

Întreaga schemă frauduloasă M.T.I.C. are la bază un principiu foarte simplu, înscris în toate Codurile fiscale ale statelor membre ale U.E., inclusiv România, acela că dreptul de deducere al TVA se naşte simultan cu exigibilitatea taxei, în momentul emiterii facturii, iar nu în momentul achitării efective a facturii. Concluzia DNA este foarte clară: „factura supraevaluată nu se plăteşte niciodată, dar, cu toate acestea, dreptul de deducere al TVA de către cumpărătorul mărfurilor se naşte”.

Chebuţiu, mâna dreaptă!

Protagonistul și principalul beneficiar al afacerii murdare este Said Baaklini, un cetăţean cu dublă cetățenie, română și libaneză. Tot el avea puterea de decizie în cadrul asocierii infracționale cu directorii UCMR şi controla societățile „fantomă” participante la circuitul economico-financiar, cu rol deosebit de important în supraevaluarea mărfurilor cumpărate de SC Libarom Agri SRL de la uzina reşiţeană. Chebuţiu şi Preda au înlesnit activitatea infracțională a inculpatului Baaklini, „atât pe parcursul săvârşirii infracţiunii de către acesta, cât şi ulterior, pentru crearea unei aparenţe de legalitate în momentul în care autorităţile statului au început să se implice pentru lămurirea situaţiei în cauză“, au mai arătat procurorii DNA.

Niciun dubiu

În raportul de constatare tehnico-științifică efectuat în cursul urmăririi penale se precizează foarte clar că operațiunile comerciale derulate între UCMR, firma lui Baaklini şi alte două societăți comerciale „fantomă”, prin încheierea unor acte juridice succesive cu caracter fictiv în scopul creșterii artificiale a valorii mărfii vândute, au creat premisele producerii unui prejudiciu bugetului de stat în cuantum de aproximativ 60 milioane euro. Banii nu au ajuns în conturile libanezului doar ca urmare a intervenției organelor judiciare. Chebuţiu şi Preda sunt însă de altă părere, ei declarându-se nevinovaţi. „Ne vom lupta să demonstrăm că suntem nevinovaţi, aşa cum rezultă, practic, şi din probele administrate în dosar şi din expertiza contabilă judiciară admisă de instanţă. E o surpriză totală”, a declarat Adrian Chebuţiu după ce a aflat verdictul instanţei de fond: cinci ani de puşcărie. Cu executare!

 

Metoda utilizată de inculpați pentru atingerea scopului infracțional reprezintă una dintre cele mai grave forme de evaziune fiscală, atât prin efectele pe care le produce, cât și prin dificultatea descoperirii acestui gen de fapte. Aceștia au pregătit, organizat și dus la îndeplinire planul de comitere a infracțiunii acționând după o înțelegere prealabilă.

 

Rămâi pe expressdebanat.ro! Urmează dezvăluiri despre cum au plănuit Chebuţiu, Preda şi Baaklini afaceri murdare!

Comments

  1. Florin says:

    La puscarie cu tine si cu Preda , ati distrus atatia oameni , nenorocitilor !

  2. xxx alegatorul- neinitiatul says:

    Domnilor, lasam justitia sa cearna! Prin faptele lor au pus vietile angsajatilor in pericol,iar justitia e balcanica, are o viteza moldoveneasca,mai incetisor asa,mai pi loc, dar sa cearna odata! UNUL PROST, ARUNCA,PIATRA,SI 1000 DE DESTEPTI SE CHINUIE SA O GASEASCA, DECI SA VINA 10 MINISTRI, CA TOT PE LOC ,MERGEM. TOTI SE INCURCA IN PARAGRAFE, CITATE DIN LEGI EUROPENE ,BANDITII,HOTII ,NU AU LEGI SI FRICA DE DUMNEZEU,RUSINE IOC.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/