Lung e drumul pân′la gară!

Foiala parlamentarilor şi gâlceava teribilă pe marginea aprobării statutului aleşilor a atins ieri apogeul sau, mai pe româneşte spus, culmea scandalului. Miza, privilegiile, adică banii. În condiţiile în care Parlamentului i-a fost alocat acelaşi buget ca anul trecut, dar la un număr mult mai mare de parlamentari, evident, pe cap de ales a revenit o sumă mai mică. S-a tăiat în carne vie, amendamentele, votate în cele din urmă, producând tărăboiul de care am amintit. Şi cum să nu te revolţi când tu ai dat cu bani în electorat până la fundul sacului să ajungi parlamentar şi acum să nu mai ai cum să ţi-i tragi înapoi? Se mai decontează un singur drum în teritoriu. Benzina repartizată e pe sponci, sumele forfetare sunt minime. Nu mai primesc nouă mii de lei lunar, ci patru mii. S-a tăiat cazarea la hotel, la bloc, nene, cu chirie şi veceu la comun. Un singur zbor pe lună cu avionul, micul dejun din banii statului, tăiat etc. Asta-i viaţă, ăsta-i trai? Doar parlamentarii cu funcţii şi-au mai păstrat din privilegii şi, la acest capitol suntem mândri cu un ales din Caraş-Severin, deputatul Ion Mocioalcă, acum şeful Comisiei pentru apărare, ordine publică etc., care poate, în continuare, dormi liniştit. Dar ce face o comisie de-asta? Nimic. Recomandările comisiilor oricum nu fac două parale, pentru că rapoartele lor sunt consultative, iar şeful, ca şeful! Închidem paranteza, mergem mai departe. Opoziţia, PP-DD-ul şi PDL-ul, s-a retras de la dezbateri şi pe ultimii milimetri aflăm că Parlamentului i s-au alocat 125 de milioane de lei, destinate materialelor pentru curăţenie. O sumă importantă, dar necesară, la câtă mizerie trebuie scoasă din Parlament. Ştirea zilei de ieri aduce însă în prim plan OTV-ul. Ei bine, televiziunii poporului, Consiliul Naţional al Audiovizualului i-a închis gura, ridicându-i licenţa pentru neplata unor amenzi. Amenzi neplătite încă din 2009! Aflăm că toate amenzile au fost contestate. S-o lungească instanţele în halul acesta? N-ar fi de mirare, atâta timp cât la noi sunt nerezolvate dosare vechi de douăzeci de ani. Şi dacă nu-i aşa? Decizia CNA-ului a fost luată în unanimitate şi asta spune multe. OTV-ul are însă acum destui parlamentari. Să vedem ce le poate pielea şi cum vor apăra postul care i-a făcut oameni. Da. Are parlamentari destui, minus unu, pentru că tocmai a fost dat afară din PP-DD un senator. Antonie Solomon, după doar câteva săptămâni de la obţinerea mandatului. Nu e prea clar motivul excluderii. Te pomeneşti că i-a furat lui Diaconescu banii de amenzi! Azi, aprobarea bugetului în Guvern. Iar mâine, în Parlament. Ura şi la gară!