Prezentă săptămâna trecută în orașul de la malul Dunării pentru a pune capăt interimatului în privința Organizației PSD Moldova Nouă, șefa social-democraților cărășeni va trebui să facă un drum și în comuna condusă de Nicolae Tismănariu, întrucât, odată cu demisia edilului din fruntea organizației locale Gârnic, filiala PSD a rămas fără cârmaci, un lucru nu tocmai favorabil în contextul în care alegerile locale se apropie cu pași repezi.
În luna noiembrie a anului trecut, primarul Nicolae Tismănariu renunța atât la funcția de vicepreședinte al filialei județene PSD, cât și la șefia organizației locale Gârnic, modul de acțiune al liderului județean, Luminița Jivan, fiind principalul motiv care l-a determinat pe edil să spună adio celor două funcții deținute în partid: „Mi-am dat demisia din toate funcțiile deținute. Am vrut să fac o pauză. Cred că lucrul acesta ar trebui să-l facă și alții, să privească politica de jos.”, a explicat Tismănariu pentru expressdebanat.ro.
Cu totul altfel a văzut Luminița Jivan mișcarea edilului social-democrat, cea care, la momentul respectiv, declara: „Știam despre planurile sale înainte să primim demisia. Știam din momentul în care am văzut rezultatele alegerilor, unde dumnealui a dat voturi către Pro România. Am văzut că joacă la mai multe capete, inclusiv cu liberalii, promovându-l foarte intens pe ministrul Vela. Toate astea nu au legătură cu mine, cu conducerea PSD Caraș-Severin. Domnul primar e speriat că nu mai câștigă la alegerile din 2020, care sunt peste doar câteva luni. PSD a făcut enorm pentru comuna Gârnic, dar nu e suficient pentru un primar să stea doar cu mâna întinsă la partid”.
Deși a trecut ceva timp de la incidentul neplăcut, Tismănariu nu pare dispus să candideze din nou pentru șefia organizației PSD din comuna pe care o conduce, ceea ce înseamnă că Luminița Jivan va trebui să revină la Gârnic pentru a pune lucrurile la punct: „Sunt nemulțumit de modul în care a fost privită organizația locală și atunci am spus că voi face un pas în spate. Referitor la investiții, acestea nu mi le-a dat partidul, ci proiectele pe care le-am depus reprezintă rezultatul muncii împreună cu angajații primăriei. Gârnicul a dat mai mult partidului decât a primit. I-am spus doamnei Jivan, încă de anul trecut, să vină în localitate și să facă alegeri. Eu nu voi mai candida pentru funcția de președinte al organizației.”, a precizat primarul.
În plus, social-democratul a mai vrut să scoată la iveală că niciodată nu și-a urmărit propriile interese, ci a urmărit interesul comunității, iar pentru că una s-a promis și alta a fost realitatea, acesta a preferat să facă un pas în spate, ocupându-se strict de nevoile oamenilor pe care îi conduce: „Pe plan local s-au promis lucruri și atunci când trebuia să punem acele lucruri în aplicare, acestea nu s-au realizat în întregime. Discuțiile au fost pentru interesul comunității. Fac un pas în spate și mă ocup de comunitate, iar referitor la județ nu pot decât să transmit următorul lucru: multă sănătate și viață lungă”.