Curtea de Apel Timișoara a respins cererea de arestare preventivă a fostei șefe PSD Caraș-Severin, dar în același timp a respins mai toate acuzațiile DIICOT, ca fiind nedovedite!
Magistrații timișoreni nu numai că au pus-o de îndată în libertate pe Luminița Jivan după ce Tribunalul Caraș-Severin dispusese arestarea sa preventivă pentru 30 de zile, dar au pus la îndoială în motivarea deciziei lor inclusiv acuzațiile ce i se aduc acesteia pe fond. Un lucru mai puțin obișnuit, dar care, cel puțin pentru moment, face din urmărirea penală o misiune aproape imposibilă.
În cazul propunerii luării măsurilor preventive nu se stabilesc vinovății, se ia în calcul pericolul social concret al faptei, se ține cont dacă pot fi influențați martorii sau dacă pot fi compromise probe ce n-au fost încă administrate prin lăsarea inculpaților în libertate și se pune în discuție totodată reacția opiniei publice. În motivarea soluției Curții de Apel Timișoara de respingere a propunerii de arestare preventivă să merge ceva mai departe de atât.
Judecătorii de drepturi și libertăți au stabilit că, pe mai multe pagini ale referatului procurorului este descris modul în care inspectorii din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române au efectuat mai multe controale abuzive asupra activității comisarului-șef de la acea vreme, Viorel Avram, fără a trimite însă la vreun mijloc de probă din care să rezulte că aceste controale au fost efectuate la cererea Luminiței Jivan.
Tot magistrații timișoreni au consemnat că „în propunerea de arestare preventivă nu se arată mijloacele de probă sau împrejurările concrete în care inculpata Jivan ar fi solicitat Ministerului Afacerilor Interne să efectueze controale în vederea demiterii comisarului-șef Viorel Avram, la Ministrului Transporturilor să efectueze controale în vederea demiterii șefului Dirtecției Regionale de Drmuri și Poduri Timișoara sau președintelui Societății de Radiodifuziune în vederea demiterii managerului Radio Reșița sau conducerii Direcției Silvice Caraș-Severin să efectueze controale în vederea demiterii șefului Ocolului Silviuc Văliug.”
Curtea de Apel Timișoara nu vede cum i-ar putea fi imputat Luminiței Jivan modul în care diferite corpuri de control au efectuat controalele respective, subliniază și Tribunalul Caraș-Severin, instanță care a obligat Statul Român să-i plătească daune Luminiței Jivan pentru că ar fi fost arestată nelegal.
„În privința infracțiunii de folosirea influenței ori autorității de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, constând în impunerea ca director executiv al Direcției pentru Agricultură Caraș-Severin a doamnei Mehedințu Felicia Gabriela, Curtea observă că această faptă nu este descrisă prin propunerea de arestare preventivă și nici nu se arată mijloacele de probă prin care se dovedește.”, a mai stabilit instanța.
Curtea de Apel Timișoara a mai stabilit și că fapta de complicitate la delapidare sub forma tentativei, reținută în sarcina Luminiței Jivan, nu este descrisă de către Parchet. „Propunerea de arestare preventivă nu descrie niciuna din cele șapte cereri de finanțare imputate a fi întocmite de către inculpată și nu arată ce documentație ar fi trebuit să cuprindă pentru a satisface condițiile de legalitate. Mai mult, nu se arată în niciun fel cum ar fi urmărit inculpata să delapideze sumele de bani, procurorul acuzând-o la modul generic că ar fi urmărit alocarea sumelor de bani nejustificaste către primarii agreați de ea din cadrul PNL, ușor de redirecționat către oamenii de afaceri din anturajul ei, însă această acuzație generală nu poate fi încadrată juridic ca o infracțiune.”, se mai reține în motivarea deciziei prin care fosta consilieră a președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin a primit 140.000 de lei despăgubiri morale de la Statul Român.
Grup infracțional, stăpân peste Caraș-Severin!
Organele de cercetare penală investighează o activitate începută la finalul anului 2018, atunci când, la nivelul județului Caraș-Severin, s-ar fi constituit un grup infracțional organizat având drept scop obținerea unor mari profituri materiale, prin subordonarea cât mai multor instituții publice care să le asigure accesul la banii publici. Grupul ar fi acționat, în mod coordonat, în scopul preluării controlului asupra tuturor instituțiilor publice de la nivelul județului Caraș-Severin și asupra altor unități publice care dispun de fonduri financiare importante, în scopul însușirii sumelor de bani prin contracte de servicii și lucrări executate parțial/fictiv. S-ar fi urmărit în acest scop schimbarea din funcții a șefilor acestor instituții publice și înlocuirea lor cu persoane obediente, apropiate de liderii grupării.
Începând cu luna noiembrie 2020, după instalarea lui Romeo Dunca în fruntea Consiliului Județean Caraș-Severin, „o parte din membrii grupului și-au consolidat poziția în grup, devenind consilierii onorifici ai acestuia, fără a fi remunerați și fără a figura pe statele de plată ale instituției, având ca scop promovarea intereselor personale, prin contractarea achizițiilor publice.” Trimiterea DIICOT e la Luminița Jivan. Aceasta s-ar fi folosit de influența dobândită pentru a jongla cu fondurile destinare reparațiilor și modernizării drumurilor județene. „În acest sens, în cursul lunii octombrie 2020, suspecta împreună cu o altă suspectă au inițiat un astfel de proiect în cadrul căruia erau depuse cereri de finanţare, prin Programul «Anghel Saligny», solicitări care nu au avut la bază studii de prefezabilitate, ci doar scopul de a favoriza exclusiv primăriile agreate.”, a mai arătat DIICOT.