„Lumea noastră”, lansată cu mare fast la Gen. 7!

În amfiteatrul Şcolii Gimnaziale Nr. 7 Reşiţa a avut loc recent lansarea nr. 29 al revistei şcolii, „Lumea noastră”.

Revista a cuprins activităţile derulate în şcoală în perioada februarie – aprilie 2014, o perioadă încărcată de acţiuni şcolare şi extraşcolare, cuprinzând şi Săptămâna „Să ştii mai multe, să fii mai bun”. În perioada amintită, Şcoala 7 a fost instituţia care a avut onoarea şi sarcina, totodată, deloc simplă, de a reprezenta judeţul la o serie de olimpiade naţionale.

Olimpicii şcolii au fost prezenţi la lansarea revistei şi le-au povestit colegilor prezenţi experienţa trăită: Oana Gogoşeanu (lectură), Karina Dimcea (religie – premiul al III-lea la etapa naţională), Andra Kradyel şi Jorz Anisia (educaţie civică – menţiune la etapa naţională), Vlad Ionete (istorie), Rebeca Mărgan, Tabita Şerboiu (ştiinţe socio-umane), Anita Crihan, Cătălin Roşca (educaţie tehnologică).

Oana Gogoşeanu, elevă în clasă a VIII-a B şi redactorul-şef al publicaţiei, a spicuit din conţinutul acesteia, oprindu-se asupra rubricilor permanente şi coordonând, astfel, o prezentare a revistei cu ajutorul colegilor ei din echipa redacţională.

scoala 7, revista scolii, cristina ardeleanu scoala 7, revista scolii, cristina ardeleanu

„România va fi plină de cocoşati!

S-a insistat asupra unor rubrici, dintre care a atras atenţia sondajul de opinie cu tema „De ce nu ne place şcoala”, sondaj care a avut grup ţintă cadrele didactice ale şcolii, după ce, în numărul trecut al revistei, elevii au fost cei care au răspuns la chestionar. Rezultatele sondajului au fost analizate cu inteligenţă, responsabilitate şi realism de echipa redacţională.

Unul dintre motivele expuse de elevi ca urmare a răspunsului negativ la întrebarea Îţi place şcoala? a fost faptul că nu mai au timp liber, că temele şi pregătirea pentru lecţiile de a doua zi înseamnă renunţarea la alte lucruri pe care ar vrea să le facă într-o zi (profesorii sunt de acord 100% că temele sunt importante şi foarte importante).

Referitor la acest subiect, am avea ceva de spus. 100% din dascălii nosșri le consideră importante şi foarte importante. Dată fiind unanimitatea, noi ce să mai spunem?! Că am fi bucuroşi dacă ar fi mai puţine, deoarece nu este prea plăcut momentul în care ajungem acasă, trântim pe podea ghiozdanul, scoatem cele 10 kilograme de cărţi din el (mesaj către Ministerul Educaţiei Naţionale: peste câţiva ani, România va fi plină de cocoşati!), le punem pe birou şi începem să scriem romane; spun romane, pentru că sunt zile în care temele pe care le avem de scris ne fură chiar patru ore din zi, iar pregătirea lecţiilor încă vreo două, adică şase ore la şcoală şi încă şase acasă. Acesta este programul unui elev care nu participă la olimpiade, ci care pur şi simplu învaţă bine…”, au constat elevii în urma studiului pe care l-au făcut.

scoala 7, revista scolii, cristina ardeleanu scoala 7, revista scolii, cristina ardeleanu

Un alt moment inedit a fost cel în care s-a discutat interviul ediţiei, din păcate, în lipsa celui care l-a oferit. Este vorba de regizorul reşiţean Sabin Dorohoi, care, din lipsă de timp, nu a fost alături de echipa redacţională, dar a fost reprezentat cu brio de Răzvan Schinteie, elevul vedetă din filmul „Calea Dunării”, şi de Sergiu Tudosoiu, şi el participant la preselecţia pentru film şi autorul interviului.

revista scolii, generala 7, lumea noastra

Se caută redactori!
Lansarea nr. 29 a fost ultima realizată în această formaţie, întrucât toţi membrii echipei vor fi, în perioada următoare, absolvenţi ai ciclului gimnazial. Cu această ocazie, coordonatorul revistei, prof. Cristina Ardeleanu, a mulţumit elevilor Oana Gogoşeanu, Ana-Maria Glogovicean, Karina Dimcea, Maria Sorca, Vlad Ionete, Raul Sivulca, Sebastian Sârbu pentru munca pe care au depus-o în realizarea revistei, pentru implicare şi pentru seriozitate, oferind diplome de merit.

Aţi fost cea mai tare echipă de jurnalişti pe care eu am avut-o de-a lungul celor opt ani de când realizez revista şcolii! Inteligenţi, creativi, talentaţi, serioşi, consecvenţi, implicaţi… Şi lista poate continua. Vreau să vă mulţumesc, OANA, AMI, CARINA, MARI, VLAD, RAUL ŞI SEBI, pentru munca pe care aţi depus-o în aceşti ani! Sper să vă amintiţi cu drag şi de latura jurnalistică a perioadei de elev de gimnaziu. Ştiu că aţi făcut-o din pasiune şi că nu a fost simplu, însă vă asigur că aţi făcut un lucru extraordinar pentru şcoala în care aţi crescut şi care v-a dat aripi să plecaţi în viaţă”, a declarat Cristina Ardeleanu cu prilejul lansării.

Numărul 29 al revistei şcolii, „Lumea noastră”, a fost înscris în Calendarul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului, având ca partener Societatea pentru Cultură „Metarsis” Reşiţa. Corpul profesoral al şcolii a fost reprezentat de prof. Cristiana Schmaler, directorul instituţiei, prof. Ileana Pomoja, directorul adjunct, Maria Bugărin, învăţătoarea elevilor din redacţie, şi prof. Ilie Bădescu, dirigintele acestora.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/