Gheorhe Orza, liderul PSD Băile Herculane, îl somează pe Romeo Dunca să nu se amestece în problemele din stațiune și să lase izvoarele termale în administrarea Primăriei!
Decizia Consiliului Județean Caraș-Severin de a solicita Agenției Naționale pentru Resurse Minerale licența de exploatare a apei termale de pe Valea Cernei, mai exact cele mai importante izvoare din Băile Herculane, a provocat o revoltă generală. Gheorghe Orza, liderul consilierilor locali PSD, îi transmite lui Romeo Dunca să-și vadă de problemele județului și să nu încurce și mai mult lucrurile în Herculane. „Dacă Romeo Dunca se gândea până acum la Herculane, de ce nu și-a exprimat dreptul de preemțiune la Hotel Goth sau la alte clădiri monument istoric, de ce doar acum, la resursa minerală? Nu-i mai ajunge Muntele Mic? Vrea și apele termale de la Herculane?”, întreabă Orza lăsând de înțeles că în spatele demersului președintelui CJ s-ar putea ascunde și alte interese decât cele ale dezvoltării stațiunii.
Orza susține că normal ar fi ca dreptul de preemțiune să-l aibă administrația publică locală. Adică Primăria și Consiliul Local Băile Herculane. „ANRM ne dă și nouă posibilitatea să preluăm 8 izvoare. Înțeleg că a informat și Consiliul Județean, dar Romeo Dunca, fără să discute cu nimeni, fără să întrebe pe cineva din Herculane, nici măcar pe primar, hotărăște el să ia licența la județ. Noi azi avem ședință extraordinară pentru a discuta problema. Nu înțeleg de ce se bagă Consiliul Județean, care nu a avut niciodată licența. Eu am tot spus în Consiliul Local Băile Herculane că trebuie constituit un serviciu specializat ca să luăm licența. Herculane trăiește din aer și apă termală. A existat de 2.000 de ani și va exista datorită apei și aerului. Fără apă, Herculane nu există! Proprietatea și licența trebuie să le aibă Consiliul Local. Consiliul Județean, până va fi informat că s-a spart o pompă sau un cap de sondă va dura o veșnicie. Nu mai spun de intervenție!”, a explicat liderul PSD.