Lucrările, reluate pe Centura Timișoara Sud

reluarea lucrarilor la centura timisoara sud

Lucrările de construire a Centurii Timișoara Sud au fost reluate, după pauza de iarnă. Varianta de ocolire trebuie să fie gata în vară.

Muncitorii și utilajele au oprit munca pe șantierul de pe Centura Timișoara Sud înainte de Crăciun. Atunci când stadiul lucrărilor a ajuns la 65%. Acum, lucrul a fost reluat, deși este încă iarnă.

„Activitatea se concentrează pe structuri, în special la pasajele din zonele Freidorf, Chișoda și Moșnița Nouă. În ceea ce privește lucrările la terasamente, se face stabilizare cu lianți hidraulici în zona localității Moșnița Nouă și așternere de balast, pe un sector dintre Freidorf și DN 59 Timișoara – Șag. Continuă și lucrările de relocare a rețelei de înaltă tensiune din zona localității Moșnița Nouă”, a transmis DRDP Timișoara.

Mai este de muncă și la terasamente, dar aceste operațiuni vor fi reluate atunci când vremea se va îmbunătăți.

Termenul de finalizare a Centurii Timișoara Sud este iulie 2024. Trebuie construiți 26 de kilometri de șosea, iar valoarea lucrărilor se ridică la 387 de milioane de lei, fără TVA.

santierul centurii timisoara sud

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/