Lucrările mai multor artiști sârbi din diferite generații, expuse la Muzeul Național de Artă din Timișoara

Muzeul Național de Artă din Timișoara găzduiește expoziția „Fenomene europene în colecția Galeriei Matica Srpska” din Novi Sad. Vernisajul a avut loc în prezența ministrului Culturii din Serbia, iar evenimentul face parte din seria manifestărilor de pe agenda capitalelor culturale europene Novi Sad și Timișoara. 

Lucrările expuse sunt operele mai multor artiști sârbi din diferite generații, de la mijlocul secolului al XVIII-lea până în timpurile noastre, cele mai reprezentative din patrimoniul Galeriei Matica Srpska, și vorbesc despre libertate, moștenire, progres și diversitate. Vernisajul a avut loc luni seară în prezența ministrului Culturii din Serbia, Maia Gojcovici și a directorului galeriei Tijana Palkovljevic Bugarski.

„Prin conținutul său bogat și mesajele pe care le transmite, expoziția nu vorbește doar despre dimensiunile europene ale patrimoniului cultural, ci și despre prietenia tradițională dintre cele doua popoare și cele două țări. O importanță specială a acestui eveniment cultural e dată de faptul că publicul va putea viziona o parte din colecția galeriei cu sediul la Novi Sad – capitală europeană a culturii în 2022 -, precum și faptul că expoziția are loc la Timișoara, cea care va purta acest prestigios titlu în 2023.”, a spus ministrul Culturii de la Belgrad.

Novi Sad este primul oraș din Serbia care devine capitală culturală europeană, iar Galeria Matica Srpska este una dintre cele mai vechi și mai bogate instituții muzeale din Serbia, a spus Iulia Popovici, secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii.

„Timișoara și Novi Sad sunt amândouă orașe ale rezilienței, la bine și la rău. Și-au arătat solidaritatea, mai ales cea culturală. Urmează ca în anii viitori să aducă această solidaritate pe scena europeană. Sunt absolut convinsă că o vor face. (…) Despre legătura istorică a orașelor noastre stă mărturie inscripția de la intrarea în muzeu, care indică faptul că această clădire a fost ridicată atunci când Eugeniu de Savoya, după celebra bătălie de la – astăzi – Novi Sad, în marșul său spre libertate a ajuns tocmai aici. Una din picturile din expoziție îl reprezintă pe acest mare conducător de oști și bătălia amintită.”, a spus Iulia Popovici.

Alin Nica, președintele CJ Timiș, a vorbit și el despre demersul de a aduce patrimoniul comun al regiunii în prim- plan european.

„Vechiul slogan european uniți prin diversitate este foarte reprezentativ, mai ales pentru zona și comunitatea noastră diversă. Fenomenul cultural complex care definește istoric regiunea Banatului poate fi descris prin multiculturalitate, interculturalitate, multietnicitate, multilingvism și toate într-o coabitare armonioasă între diferitele etnii. Mă bucur că expoziția de azi ne vorbește tocmai despre acest patrimoniu european și valorile comune pe care le împărtășim. (…) Trebuie să privim cu încredere spre un parcurs comun european, spre enorma oportunitate de transformare în plan cultural, turistic și economic pe care Novi Sad o are în 2022, iar Timișoara în 2023, dar și în anii care vor urma.”, a spus Alin Nica.

„Prezența colegilor și a prietenilor noștri de la Novi Sad la Timișoara cu această expoziție de excepție dovedește din plin faptul că fenomenul european are propriul ritm prin care conectează, susține dialogul, oferă noi și noi teme de reflecție. Expoziția este în sine o sărbătoare, tocmai pentru că ne conduce cu o mână discretă dincolo de micile orgolii și ambiții efemene într-o lume a principiilor, a legăturilor, a valorilor comune. Esența evenimentelor organizate sub semnul capitalelor culturale europene, regăsirea patrimoniului comun și a motivațiilor profunde în favoarea dialogului intercultural reprezintă un prilej pentru o fericită regăsire de sine: înțelegem cine suntem, ce ne leagă, ce ne dorim. Colegii de la Novi Sad au răspuns: libertate, moștenire, tradiție, inovație, diversitate. Timișoara reamintește Europei de lumina din noi și de cea din spațiul imediat înconjurător. În fond, ambele proiecte vorbesc despre lumina care le-a redat șansa de a-și afirma identitatea aparte culturii europene.”, a declarat Filip Petcu, directorul interimar al Muzeului de Artă din Timișoara.

Expoziția de la Muzeul Național de Artă are loc în cadrul seriei de evenimente dedicate Zilei județului Timiș.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/