Lucrările la centrul de artă și tehnologie MultipleXity, principala moștenire a Timișoara – Capitală Culturală Europeană, încep în toamnă

Există șanse ca în toamna acestui an să înceapă lucrările la Centrul pentru Artă, Tehnologie și Experiment MultipleXity, cea mai importantă investiție din cadrul proiectului Timișoara – Capitală Culturală Europeană 2023, în valoare de 60 de milioane de lei.

Dominic Fritz, primarul Timișoarei, a oferit mai multe detalii despre cum merg lucrurile în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii culturale din oraș. Asta în condițiile în care Timișoara va deține titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2023.

Principala investiție asumată în cadrul proiectului este Centrul pentru Artă, Tehnologie și Experiment MultipleXity, care urmează să fie realizat în atelierele și muzeul Societății de Transport Public Timișoara, aflate pe Bd. Take Ionescu. Investiția se ridică la 60 de milioane de lei, iar lucrările ar putea începe în această toamnă.

Săptămâna trecută am avut o discuție lungă cu proiectanții pentru MultipleXity, pe Bd. Take Ionescu, unde vom avea un centru de artă și tehnologie. Este cea mai importantă investiție culturală pentru capitală culturală europeană, în valoare de 60 de milioane de lei și ținem pumnii ca execuția să poată înceapă în toamnă – iarnă și să putem în etape să realizăm acest centru și să putem chiar avea evenimente acolo chiar și în timpul lucrărilor. Încercăm să etapizăm aceste lucrări astfel încât să putem folosi o parte din spațiu deja.”, a detaliat Dominic Fritz.

Primarul Timișoarei a vorbit și despre centrul multicultural care va fi realizat în fosta clinică de dermatologie de pe str. Mărășești, precizând că acolo este deja șantier. „Vom avea un loc pentru toate centrele culturale: francez, german și momentan vorbim și cu alții să vedem dacă sub același acoperiș putem uni și alte centre. Acolo vom deschide și primul muzeul al minorităților în România. Suntem încrezători, chiar dacă acolo avem de a face cu o clădire de patrimoniu și mereu sunt multe neprevăzute, că va fi deschis la timp pentru 2023.”, a explicat Dominic Fritz.

Edilul-șef a oferit detalii și despre stadiul proiectelor privind reabilitarea fostelor cinematografe de stat din Timișoara și transformarea lor în centre culturale. „Cel mai avansat proiect este cinematograf Victoria, unde execuția a ajuns la 35% și unde iarăși suntem încrezători că va fi gata în acest an. Sunt în lucru Dacia și acum în iunie vom începe lucrările și la Studio. Pentru celelalte cinematografe încă lucrăm la proiectare. Discutăm acum cu Ministerul Culturii cum putem să asigurăm finanțare pentru toate aceste cinematografe.”, a precizat Dominic Fritz.

Pe lista proiectelor care vor dezvolta infrastructura culturală din Timișoara până în anul 2023 se află și transformarea turnului de apă din zona Iosefin în centru cultural, în urma unei investiții de zece milioane de lei. Edilul-șef spune că lucrările vor fi finalizate până la sfârșitul anului 2022.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/