Lucrările edilitare sunt în grafic la Reșița!

În această săptămână, la Reşiţa au început lucrările de asfaltare a parcării de pe Calea Caransebeşului nr. 2, pe o suprafaţă de 310 mp, dar şi lucrările de pregătire pentru asfaltare a parcării din zona Aleea Constructorilor, pe o suprafaţă de 1.200 mp.

De asemenea, au fost efectuate lucrări de inscripţionare a locurilor de parcare de domiciliu din zona Calea Caransebeşului nr. 1, care vor continua şi în celelalte parcări de domiciliu din Microraionul II din Lunca Bârzavei (Govândari).

În această săptămână, au mai fost realizate lucrări de marcare a trecerilor de pietoni în zona Bulevardul Republicii, precum şi lucrări de cosire în Lunca Pomostului (spaţiul verde din zona fântânii amenajate pe Bd. A. I. Cuza), str. Petru Maior, Biserica sârbească. Până în prezent, au fost finalizate lucrările de cosire în zona locurilor de joacă din Lunca Bârzavei (Parcul Copilului, Piaţa Tricolorului, Aleile Buziaş, Gladiolelor, Tuşnad, Lipovei, Constructorilor, Albăstrelelor, Crizantemei, Romaniţei, Trei Ape, Bârzăviţei şi Calea Timişoarei).

Aceste lucrări sunt efectuate, în regie proprie, de către Serviciul Public – „Direcţia pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local, Serviciul de Iluminat Public şi Deszăpezire”, conform graficului şi bugetului aprobat.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/