Lucrările de reabilitare și modernizare a Școlii Gimnaziale din Berzasca, gata de recepție. Ce alte vești bune are primarul Furdui pentru elevi și cadre didactice?

Deși contextul epidemiologic a reușit să-și pună amprenta în varii domenii de activitate, apariția temutului virus în România nu a reprezentat un impediment pentru ducerea la bun sfârșit a anumitor investiții. Suspendarea cursurilor, spre exemplu, în anul școlar 2019-2020 s-a potrivit mănușă proiectului de reabilitare și modernizare a școlii gimnaziale din comuna Berzasca, lucrările în acest caz urmând a fi recepționate în cursul acestei săptămâni.

Bucuros de faptul că elevii din cadrul UAT-ului pe care îl conduce vor avea parte de o școală la standarde moderne, edilul Petru Nicolae Furdui are și o dezamăgire în acest sens: faptul că ipoteza, lansată în vara anului trecut, a ajuns realitate, adică eforturile primarilor de le asigura școlarilor condiții decente de învățare nu prea își mai produc efectul în situația în care „școala nu se mai face în școală”.

„Recepția lucrărilor efectuate la școala din comuna noastră se va face la sfârșitul acestei săptămâni. Este o școală extraordinară. Păcat că nu sunt copii care să își desfășoare cursurile în varianta tradițională, din cauza numărului mare al infectărilor cu Sars-Cov-2, elevii fiind nevoiți să parcurgă materia folosind tehnologia modernă. Am ajuns la ceea ce spuneam în urmă cu câteva luni, mai exact la întrebările pe care le puneam: Cine va beneficia de toate aceste condiții dacă totul acum merge făcut de acasă? Ce rost are să cheltuim bani pentru reabilitarea instituțiilor de învățământ dacă școala nu se mai face în școală? Ei bine, atunci am fost condamnat că vorbesc prostii, dar se pare că am avut dreptate.”, a explicat edilul-șef al comunei Berzasca pentru expressdebanat.ro.

Întrucât nimeni nu se poate pronunța asupra perioadei de timp în care elevii vor mai fi nevoiți să țină pasul cu materia prin intermediul dispozitivelor IT, șeful administrației publice locale din Clisura Dunării nu renunță la dotarea tuturor elevilor și profesorilor cu tablete-laptopuri, în acest sens fiind gândit un proiect cu finanțare europeană:

„Cum bugetul propriu nu ne-a permis asigurarea de tablete pentru toți elevii din comunitate, vom aplica un proiect pe fonduri europene, totul pentru a ne ridica la pretențiile de astăzi ale învățământului. Asta înseamnă că vom avea, în clase, table inteligente, video proiectoare, camere web care să transmită, de pe tablele inteligente, informația către elevi. De asemenea, avem în vedere dotarea tuturor elevilor cu tablete, respectiv a profesorilor cu laptopuri”.

Valoarea proiectului care viza reabilitarea și modernizarea Şcolii Gimnaziale din Berzasca a fost de aproximativ 700.000 de euro, prin PNDL 2.

Sursa foto principal: theworldnews.net.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/