Lucrările de reabilitare a Vilei Popov din Teiuș – pe ultima sută!

vila popov interior 4

La mai bine de doi ani de la demararea investiției, imobilul din Teiuș se pregătește să-și deschidă ușile.

S-a lucrat intens în ultimele luni pentru ca Vila Popov din parcul Teiuș să fie pregătită la început de an pentru inaugurare. Lucrările au intrat în linie dreaptă, ajungând la stadiul de montare a mobilierului în încăperi și, potrivit declarațiilor city-managerului municipiului Caransebeș, Florin Bogdea, în februarie constructorul ar urma să elibereze clădirea, lăsând loc liber celor de la Asistență Socială, care îl vor pune la dispoziția vârstnicilor din oraș.

„Vila Popov este un proiect pe care îl încheiem acum, în februarie. Se montează deja mobilierul, constructorii sunt pe final cu lucrările. După ce finalizăm proiectul avem obligația să predăm obiectivul celor de la Asistență Socială, care se vor ocupa de administrarea imobilului, punându-l la dispoziția persoanelor vârstnice, a pensionarilor, pentru a se întâlni, a socializa și a desfășura diverse activități recreative.”, spune Florin Bogdea.

Restaurarea imobilului a fost posibilă grație unui proiect european, în valoare de 6,7 milioane de lei, derulat de Primăria Caransebeș prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Reprezentanții municipalității de pe Timiș și Sebeș susțin că, odată cu implementarea acestui proiect, va crește și gradul de acoperire a serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice din oraș.

vila popov interior 2

vila popov interior

vila popov interior 3

lucrari vila popov

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/