Lucrările de apă şi canal întârzie asfaltările în comuna Răcăşdia

Oamenii din Răcășdia mai au de așteptat până când străzile interioare din localitate vor beneficia de covor asfaltic nou, de vină pentru toată această poveste fiind un alt proiect ale cărui lucrări, datorită neseriozității constructorilor, nu au putut fi încă recepționate.

Primarul Mirco Ilie Lechici își pune toate speranțele ca lucrările de asfaltare a celor 5,4 km de drum să nu depășească termenul limită de implementare a proiectului în valoare de 5 milioane de lei, fără TVA – AFIR, mai exact data de 25 mai 2020. Despre modul în care se desfășoară totul la acest capitol, edilul-șef a detaliat pentru expressdebanat.ro: „În momentul de față se lucrează. Am avut o pauză din cauza vremii nefavorabile. Sperăm să ne încadrăm în timp, deși acesta e cam scurt. Implementarea pe fonduri europene este de 36 de luni. Noi am semnat contractul la data de 25 mai 2017, ceea ce-nseamnă că, în luna mai a acestui an, proiectul trebuie finalizat. Nu știu dacă vom reuși până atunci, dar suntem într-o stare avansată cu lucrările”.

Șeful administrației publice locale din Răcășdia spune că lucrurile poate ar fi stat altfel, dacă acesta nu s-ar fi încăpățânat ca toate proiectele din comuna pe care o conduce să se desfășoare într-o ordine firească, adică lucrările de apă și canal să aibă întâietate în fața asfaltării, nicidecum invers.

„Extinderea rețelei de apă și canalizare a început să prindă contur încă din 15 iulie 2017. În valoare de 2,1 milioane de lei + TVA, prin PNDL, acesta nu e gata încă. Aici am avut ghinion în privința seriozității constructorilor. Actualmente se fac ultimele reparații pentru a-l putea finaliza în sfârșit. Asta e. M-am încăpățânat să fac lucrurile cum trebuie,.nu să vin cu asfaltul și apoi să fim nevoiți să spargem. Evident că această situație creează disconfort. Când ieși afară și vezi mizerie, vezi șanțurile neterminate… Sunt persoane care m-au înțeles, dar sunt și persoane care nu. Important este că, totuși, marea majoritate a înțeles că lucrurile așa trebuie făcute: apă, canal și apoi asfaltul.”, a ținut să scoată în evidență primarul.

În plus, în cazul în care lucrările din cadrul proiectului asfaltării străzilor nu vor fi gata la termen, Mirco Ilie Lechici va cere o prelungire a termenului, întrucât „sunt alții care nu au finalizat lucrări de foarte mulți ani”.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/