Fără acces! Administrația Boldea ține de mai bine de trei ani închisă parcarea Sălii Sporturilor

Sportivii și profesorii care se antrenează și lucrează la Sala Sporturilor „I. K. Ghermănescu” așteaptă deja de mai bine de trei ani un drum de acces în parcarea din spatele clădirii, după ce terenul pe care se afla vechiul drum a fost retrocedat.

Lipsa de implicare a administrației Boldea este vizibilă. Din păcate, nu doar pentru lugojeni, care deja s-au obișnuit cu minusurile investiționale la nivel de oraș, ci și pentru cei care vin la competiții în Lugoj, la Sala Sporturilor. Aceștia nu au unde să își parcheze autoturismele, în cazul spectatorilor, sau microbuzele ori autobuzele, în cazul sportivilor, iar un eveniment important face ca întreaga zonă să devină sugrumată de mașinile parcate peste tot.

Echipa de volei a trecut deja de două meciuri europene, care au adus foarte mulți suporteri la sală, la care se adaugă și autocarele echipelor și, ce să vezi, acestea nu au avut loc de parcare. Mai mult, posibilele transmisiuni TV sunt îngreunate de lipsa de acces a carului de transmisie, care nu poate fi lăsat în mijlocul drumului. Ca o paranteză, la ultimul joc transmis în direct pe TVR3, accesul s-a reușit după intervenția directă a conducerii secției și datorită amabilității proprietarului terenului, care nu mai oferă acces în parcare.

„Gogoșile” lui Boldea sunt multe, dar cea legată de această investiție a fost lansată în 2017, când acesta declara foarte sigur pe el: „Va trebui să efectuăm o serie de lucrări la platoul de la intrarea din partea dreaptă a sălii, unde trebuie să facem o nouă cale de acces la parcările din spatele clădirii, pentru că terenul unde este actualul drum este teren privat. Anul acesta, în toamnă, vom face şi aceste lucrări.”

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Ideea a fost reluat și în 2018, când administrația lugojeană a comunicat că pe lista principală de lucrări de investiții se află proiectul de deschidere a unui nou drum de acces spre parcarea mare situată în spatele Sălii Sporturilor „I. K. Ghermănescu”, de pe strada Timișoarei. Acțiunea se impunea după ce în 2017 drumul existent de la construcția sălii, în anii ’85, a fost preluat și îngrădit de proprietarul terenului pe care este amenajată calea de acces, în baza unei hotărâri de retrocedare a fostei administrații locale. Realitatea este că… nici vorbă de lucrări!

Ce presupune însă acest proiect extrem de greu de realizat? Spargerea platoului din lateralul sălii de sport și amenajarea unui drum nou cu o lățime de opt metri.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/