În anul 2008, au început o serie de lucrări în zona Plopi Sud din Timișoara cu scopul introducerii rețelei de apă-canal. Doar că șantierul a fost abandonat, deși stadiul lucrărilor este de 90%. Acum, noua conducere a primăriei vrea să termine proiectul.
Primăria Timișoara anunță că vrea să termine proiectul privind introducerea rețelei de apă și canal în zona Plopi Sud. Potrivit reprezentanților instituției, lucrările au început în anul 2008, dar deși a fost realizat un procent de 90%, acestea au rămas neîncheiate. Acum, noua conducere a primăriei vrea să deblocheze situația.
„Pentru restul lucrărilor a fost lansată licitația prin procedură simplificată pentru achiziționarea serviciilor de expertiză tehnică a construcției. Firma care va realiza aceste servicii va analiza și stabili starea tehnică și funcțională a rețelei. În urma analizei, expertul va propune soluții de remediere, modificare și îmbunătățire a rețelelor executate. Va urma apoi achiziționarea lucrărilor de execuție pentru a închide acest obiectiv”, a informat Primăria Timișoara.
Potrivit reprezentanților instituției, până la termenul limită de depunere a ofertelor, care a fost marți, la licitație s-a prezentat o firmă. Urmează evaluarea ofertei și desemnarea câștigătorului.
Valoarea estimată a contractului este de 150.000 lei, plus TVA, și întreaga documentație trebuie realizată în 60 de zile.