Lucrări fără autorizație pe platoul Secu!

Concesionat în mandatul lui Mihai Stepanescu unui om de afaceri pentru a se transforma spectaculos, platoul Secu s-a bucurat doar de câteva investiții!

La Secu nu s-a schimbat mare lucru, deși promisiunile sunau extraordinar. De vină nu e numai omul de afaceri care a concesionat câteva hectare bune pe malul lacului, ci și administrația publică locală, care ani de zile a avut grijă să țină drumul într-un hal de nedescris. Accesul către platou se face acum pe un strat de asfalt nou, dar actuala conducere a Primăriei nu mai are răbdare cu investitorul care s-a mișcat atât de lent. „Aici avem o problemă. Avem un contract cu un cetățean pe o perioadă determinată de timp, de 7 ani. Prin contractul respectiv, cetățeanul trebuia să investească suma de un milion de euro. Exorbitant! Au fost făcute lucrări, au fost făcute devize de lucrări fără autorizație. Omul a vrut, dar nu și-a respectat clauzele contractuale. Noi dorim să luăm platoul la Primărie, pentru că avem foarte multe planuri de viitor, vrem să redăm reșițenilor acest platou”, a explicat viceprimarul Adrian Dacica pentru expressdebanat.ro.

Care sunt intențiile administrației publice cu acest teren generos de la Secu?! „Se pot crea foarte multe evenimente. Nelu Popa este specialist în crearea unor evenimente de toate felurile pentru cetățenii orașului și cred că ar fi foarte bine să ajungă cât mai repede în administrarea noastră”, a spus același Dacica.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/