Lucrări de cadastru cu fonduri europene pentru cinci comune din Caraș-Severin!

Agenția Națională de Cadastru și Carte Funciară (ANCPI), instituție aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, a semnat contractele cu prestatorii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor pentru 228 de unități administrativ-teritoriale (UAT), care vor fi cadastrate integral din fonduri europene. Cinci dintre UAT-urile pentru care s-au semnat contracte sunt din Caraș-Severin.

ANCPI începe înregistrarea sistematică a proprietăților în evidențele de cadastru și carte funciară în 228 de comune din 36 de județe, anunță reprezentanții instituției. Lucrările se desfășoară în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară (PNCCF) și sunt gratuite pentru cetățeni. Finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020.

Printre unitățile administrativ-teritoriale în care va începe înregistrarea gratuită a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară se numără și cinci comune din Caraș-Severin. Este vorba despre: Cornea (4.275 ha), Domașnea (5.180 ha), Glimboca (4.409 ha), Luncavița (4.903 ha) și Obreja (12.271 ha). Lucrările vor începe în această vară și vor dura aproximativ 24 de luni, mai precizează reprezentanții ANCPI.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/