Luca Mălăiescu, umilit de Romeo Dunca în plenul Consiliului Județean!

dunca l-a umilit pe malaiescu

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin nu-și mai pierde vremea discutând cu secretarul general PSD Caraș-Severin după ce s-a convins că acesta nu are niciun cuvânt de spus în propriul partid!

Luca Mălăiescu i-a însoțit ieri, în sala de ședințe a Palatului Administrativ, pe mai mulți primari social-democrați, ocazie cu care a încercat să-i forțeze mâna președintelui Dunca. În sensul de a nu retrage de pe ordinea de zi repartizarea către primării a sumelor necesare pentru echilibrarea bugetelor locale. Mutare pe care Dunca a făcut-o după ce pesediștii au avut grijă de ai lor, în timp ce primăriile liberale s-ar fi ales cu praful de pe tobă.

„Decizia de a scoate de pe ordinea de zi o luați la supărare și nu cred că faceți bine. Veți bloca toate UAT-urile din județ să-și voteze bugetele!”, i-a dat Mălăiescu lecții de administrație publică lui Dunca.

Numai că reacția președintelui CJ l-a îngenuncheat pur și simplu pe primarul de Oțelu Roșu. „Pe dumneavoastră ar trebui să nici nu vă ascult, pentru că nu are rost! Ceea ce spuneți dumneavoastră nu iasă. Ați fost la ședința cu banii pe drumuri, ne-am înțeles, v-am lăudat, am zis că e o poziție bună. Am votat-o și acum ne trezim cu altceva. Ar trebui să stați jos, că nu puteți să vorbiți, cuvântul dumneavoastră nu valorează nimic în PSD, credeți-mă!”, a replicat Romeo Dunca.

Degeaba s-a dat Mălăiescu cocoș mai departe, că el nu se pune jos doar atunci când îi spune soția și nu la comanda lui Romeo Dunca. Drept dovadă ce s-a întâmplat ulterior pe holul Consiliului Județean, unde pesediștii s-au certat între ei, că una au negociat și alta s-a regăsit în amendamentul depus. Cum n-a mai contat nici ceea ce i-a mai sugerat președintelui: „Fiți om politic!”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/