Luca Mălăiescu s-a întors „acasă”: „Lucrurile au revenit la normal”

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Social-democrații au început deja pregătirile pentru cele patru rânduri de alegeri din 2024, an în care vor să coloreze în roșu harta județului Caraș-Severin. Iar pentru asta, Ion Mocioalcă și Silviu Hurduzeu i-au chemat alături și pe liderii Pro România Ion Spânu și Flavius Nedelcea, dar și pe Ionuț Popovici cu echipa lui. Mai mult decât atât, conducerea PSD Caraș-Severin i-a reevaluat pe cei pe care îi suspendase cu câteva luni în urmă.

Astfel, la propunerea lui Ion Mocioalcă, pesediștii au votat în unanimitate ridicarea sancțiunii pe care o primise Luca Mălăiescu. Și ceilalți suspendați au revenit la sentimente mai bune și, cel mai probabil, și în cazul lor se va proceda la fel.

PSD, Pro România și PMP funcționează deja ca o Stângă unită în Caraș-Severin, drept dovadă fiind victoriile de la Bocșa, de la Fârliug sau din sala Palatului Administrativ, când a fost aleasă noua conducere ADI Intercom Deșeuri. Următorul obiectiv – câștigarea alegerilor pentru funcția de primar al orașului Anina.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

„Suspendarea mea a fost mai degrabă o sancțiune care nu a produs niciun fel de efecte. Asta pentru că eu mi-am făcut datoria față de partid în continuare. Nu m-am simțit niciun moment dat la o parte, relația mea cu colegii din PSD n-a avut deloc de suferit. E adevărat, s-au spus, la un moment dat, niște lucruri pe un ton poate mai ridicat, dar asta nu înseamnă că nu avem în continuare loc la aceeași masă. Lucrurile au revenit la normal și sunt convins că și colegii care au fost sancționați odată cu mine vor fi, în cel mai scurt timp, parte din această echipă.”, a declarat Luca Mălăiescu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/