Luca Mălăiescu, mândru de cel mai mare buget pe care l-a avut Oțelu Roșu până acum

Primarul orașului Oțelu Roșu se mândrește cu cel mai mare buget de când conduce administrația publică locală. Luca Mălăiescu spune că pentru anul 2019 bugetul orașului ajunge la 15 milioane de lei, cu două milioane mai mult decât anul trecut!

Edilul vine și cu explicațiile pertinente cu privire la constituirea bugetului, dar și unde se vor duce banii de investiții: „Avem pe capitole aprobat bugetul cu fonduri cuprinse pentru contractele de finanțare aprobate pentru asfaltare străzi, dar avem și investiții noi cuprinse care se referă la amenajare piață, asfaltare străzi noi, amenajare zona centrală pe Strada Eminescu. Cert este că bugetul este mai mare cu 2 milioane de lei față de anul 2018, cel mai mare de când sunt primar. Banii sunt pentru cofinanțare proiecte de la Consiliul Județean, dar și de la Guvern pentru asistență socială, acele indemnizații pentru persoanele cu handicap sau pentru salariile asistenților, ce s-a transferat către primării. Noi am făcut calculele și banii veniți de la Guvern ajung pentru serviciile sociale, noi nu mai trebuie să scoatem bani din bugetul propriu”, ne-a declarat primarul orașului de pe Valea Bistrei.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Luca Mălăiescu a precizat că prioritare și în 2019 sunt străzile, care vor fi asfaltate, realizarea unei noi grădinițe pe Strada Rozelor, pe lângă cea care se construiește pe Strada Libertății, dar și lucrări de modernizare în zona centrală.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/