Lubenița de Gottlob, tot mai puțină de la an la an, dar din ce în ce mai bună: „Un producător mi-a spus că așa lubeniță dulce n-o avut de mult”

lubenita bun

Scade de la an la an suprafața cultivată cu pepene verde la Gottlob, în județul Timiș, spune primarul Gheorghe Nastor, și asta mai ales din cauză că producătorii nu au unde să vândă fructul. Totuși, oamenii au investit în tehnologii actuale, așa că a crescut și calitatea lubeniței. 

Anul acesta, la Gottlob au fost plantate 150 de hectare cu lubeniță, în condițiile în care în trecut se cultivau până la 300-400 de hectare. Unii producători s-au reprofilat și cultivă acum cereale, alții – legume: roșii, ardei, vinete, varză sau conopidă. Muncesc mai mult, dar au și câștig mai mare.

„În ultimii ani tot scade suprafața de lubeniță cultivată. În primul rând e problema desfacerii lubenițelor, chiar dacă acum unii fac totuși contracte cu producătorii, că până acum preferau să aducă din Turcia, Maroc sau Grecia. Sigur, noi căutăm să păstrăm tradiția. Sunt câteva familii care se dezvoltă în fiecare an și din fericire au suprafețe mari, tehnologie de ultimă generație în zonă, așa că se constată creșterea calității. Mă bucură că nu se mai practică acele chimicale. Avem lubeniță de calitate și se poate verifica.”, a declarat Gheorghe Nastor, primarul comunei Gottlob.

lubenita principal

lubenita 1

Edilul local îi încurajează pe oameni să cumpere lubeniță de Gottlob, atât din supermarket, cât și din spațiile amenajate special la marginea drumului pentru că ea este, în primul rând, proaspătă. „M-a sunat un producător să îmi spună că așa lubeniță dulce el n-o avut demult. Acum ies cu ele pe piață. Mă bucur că Timișoara dă drumul la comerțul stradal.”, a explicat Nastor.

Cristian Cerba, unul dintre producătorii de lubeniță din Gottlob, a cultivat anul acesta 10 hectare cu pepene, mai mult decât anul trecut cu două hectare. A încheiat un contract cu Profi, în magazinele căruia își vinde marfa.

cerba

„Anul acesta sezonul la Gottlob începe puțin mai târziu din cauza vremii nefavorabile de la sfârșitul lunii mai, cu nopți răcoroase, dar se anunță o producție de foarte bună calitate și în acest an lubenița de Gottlob va fi foarte bună. Producția în schimb e una medie. În ultimii ani a scăzut producția și implicit suprafața cultivată, din cauza problemelor cu desfacerea. Piețele ar fi suficiente dacă nu ar apărea intermediarii. Sunt 55 de kilometri până la Timișoara, azi se recoltează, mâine livrăm.”, a povestit Cristian Cerba.

lubenita 2

Festivalul lubeniței de la Gottlob nu se va ține anul acesta, în principal din cauza condițiilor legate de participare, post-pandemie. Anul viitor însă, localitatea împlinește 250 de ani de atestare documentară și se pregătește o sărbătoare mare, care ar urma să fie organizată pe parcursul a 3 zile.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/