Vineri, la Liceul Teoretic „General Dragalina” din Oravița (LTGD), a avut loc un eveniment important pentru elevii prestigioasei instituții de învățământ, profesori, dar și pentru întreaga suflare orăvițeană iubitoare de artă și cultură.
Elevi, profesori, oameni de cultură orăvițeni și nu numai, alături de reprezentanți ai administrației publice locale orăvițene, au participat vineri la manifestările de inaugurare a noii biblioteci a Liceului Teoretic „General Dragalina” din Oravița. Noul spațiu, reamenajat prin grija Primăriei Oravița, cuprinde o sală de studiu, precum și peste 2000 de volume de carte. Cărțile, în mare parte, au fost rezultatul unor donații de către Primăria Oravița, instituția publică donând un număr de 800 de volume noi, iar peste 600 de volume au fost donate de către familia Moldovan, volume de suflet ale regretatului om de cultură orăvițean, Mihai Moldovan. După slujba de sfințire a bibliotecii, directorul LTGD, prof. Alideea Țepeneu, le-a mulțumit celor prezenți pentru interesul manifestat pentru împlinirea unui vis, iar ca omagiu și respect pentru omul de cultură orăvițean Mihai Moldovan, managerul liceului a anunțat că biblioteca va purta numele regretatului scriitor orăvițean. Tot în cadrul acestui eveniment au fost înmânate și titlurile de „Cetățean de Onoare” al orașului Oravița, unul post-mortem, scriitorului Mihai Moldovan, iar cel de-al doilea, directorului Teatrului Vechi „Mihai Eminescu”, prof. dr. Ionel Bota.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157667674083610″]