CSM Reșița s-a împiedicat din nou, pe teren propriu, chiar dacă a jucat 35 de minute cu un om în plus! Elevii lui Doană gâfâiau deja după prima repriză și avantajul omului în plus, practic, nu s-a văzut. Ba chiar se pot declara mulțumiți cu remiza albă!
Acest 0-0 de astăzi cu Național Sebiș i-a lămurit definitiv și pe cei mai visători dintre microbiștii din Valea Domanului. CSM n-are cum să promoveze nici sezonul acesta! Rosso-nerii n-au reușit să se impună în ciuda faptului că au avut o mulțime de ocazii rarisime, cu care nu s-au prea mai întâlnit în acest campionat. Le-au irosit cu nonșalanță pe toate. Au avut și superioritate numerică din minutul 55 încolo, dar tot degeaba. Mai mult decât atât, oaspeții au fost foarte aproape în câteva rânduri să dea lovitura, să plece spre Sebiș cu toate cele trei puncte puse în joc. Leo Doană, aflat la al doilea joc pe banca tehnică, n-a avut prea multe de reproșat elevilor săi în ciuda unui nou rezultat negativ. La finele partidei a și explicat de ce.
„Vreau să felicit adversarul, dar în același timp și pe jucătorii mei. Din păcate, din punct de vedere fizic sunt la pământ. În minutul 50 deja se văitau, Bactăr a făcut contractură musculară. Aici nu e vina lor, vina e în altă parte. Îi felicit pentru că au făcut un joc bun, cu multe ocazii, cu centrări, ceea ce nu am mai avut până acum. S-a ratat, am avut ghinion, lipsă de șansă, de valoare în fața porții, dar e greu să joci fotbal dacă nu poți să alergi. Este îmbucurător că jocul a crescut, sper să vină și rezultatele”, a declarat antrenorul CSM-ului.