ASU Politehnica, învinsă pe terenul revelației din Clinceni. Alb-violeții rămân cu 14 goluri marcate în 15 etape

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

ASU Politehnica nu și-a putut drege moralul după partida pierdută cu UTA și a cedat și la Clinceni, cu 2-0. Pentru locul doi din liga secundă au marcat Răzvan Patriche și Bogdan Barbu, iar echipa antrenată de Ilie Poenaru continuă să surprindă după trei sferturi din turul de campionat. În schimb, alb-violeții traversează o pasă proastă și au doar 14 goluri marcate, cu mențiunea că doar concitadina ACS Poli a înscris mai puține: 13.

Echipa susținută de fanii CVUCS a abordat partida din Ilfov cu schimbări în formula de start, în absența lui Scutaru, Poparadu sau Ignea. Gazdele au dominat debutul de meci și au deschis scorul în minutul 25, când Răzvan Patriche a înscris din 15 metri, după o centrare venită din corner. Timișorenii, susţinuţi de o galerie de 70 de spectatori, au avut o ocazie mare în prima repriză la un șut al lui Velici, dar portarul Vâlceanu a reușit să intervină salvator. Până la pauză, Patriche a mai prins o centrare din corner, dar de data aceasta a trimis peste poarta lui Murariu.

După 1-0 la pauză, gazdele și-au mărit diferența din minutul 63. Mera l-a faultat în careu pe nou-intratul Nicolae, iar Bogdan Barbu a înscris din penaltiul acordat. Replica ofensivă a bănățenilor a fost una slabă. Velici a șutat dintr-o lovitură liberă slab, în brațele lui Barbu. Lazea a încercat și el, dar deși a avut un șut spectaculos, Vâlceanu a intervenit și de data aceasta. Plusul echipei lui Cosmin Petruescu rămâne debutul fundașului dreapta Călin Jurj, internațional de tineret, care a fost titularizat. În locul său a intrat alt debutant, Călin Popescu.

Academica Clinceni : Vâlceanu – Achim, Răuță, Patriche , Dobrescu – V. Olariu (min 78 Șandru), B. Barbu – Gliga ( min 58 Nicola), R. Ion, Horșia – A. Șut (min 69 C. Gheorghe)

untitled design set 970x90 px

ASU Politehnica Timișoara: Murariu – Jurj (min 81 C. Popescu), Mera , Nicolescu, Cojocaru – Vidrăsan, Lazea – Bedea, Bozian (min 60 Plămadă), Miholca (min 60 Schieb) – Velici

ASU Politehnica va juca următorul meci acasă cu Sportul Snagov, luni, 12 noiembrie.

foto: Emanuel Titus Iliesi

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/