Loose Ends – o analiză a vieții romilor dezavantajați, cu nevoie speciale

Asociația Nevo Parudimos, în parteneriat cu asociațiile RROMA – Macedonia și Association Co-Efficient – Ungaria, a lansat la începutul acestui an un nou proiect internațional care are ca grup țintă comunitățile de romi din cele 3 țări. Proiectul se numește Loose Ends și are ca scop cunoașterea vieții romilor și a tinerilor defavorizați care au urmat școli speciale din cauza dezvoltării lor diferite, influențate de condițiile precare de trai.

Proiectul vizează crearea unei cercetări ample, bazată pe interviuri cu tineri romi care au fost parte din sistemul de învățământ special, pentru a vedea cum este viața lor astăzi și care au fost și sunt problemele lor comune.

Potrivit studiilor și rapoartelor europene actuale, mare parte dintre copiii de etnie romă suprareprezentați în straturile sociale inferioare sunt mai vulnerabili în ceea ce privește părăsirea timpurie a școlii și cel mai adesea au acces doar la instituții de învățământ segregate.

Proiectul Loose Ends a pornit de la o cercetare efectuată de Nevo Parudimos și organizația Együttható Egyesület din Ungaria în cadrul proiectului LEADNFL care urmărea fenomenul de abandon timpuriu al școlii în comunitățile dezavantajate. „Pornind de la această inițiativă, am constatat că este nevoie să subliniem și aprofundăm, pe lângă nevoia generală de acces la sistemul de învățământ de calitate, și nevoia de educație particularizată pentru tinerii și copiii dezavantajați cu nevoi speciale. Astfel, Loose Ends își propune să colecteze și să analizeze date într-un mod specific asupra accesului copiilor romi cu nevoi speciale în școli speciale”, transmit reprezentanții Nevo Parudimos.

În multe dintre cazuri, deși diagnosticul care justifică nevoia educației speciale este valid, nu se iau în considerare și aspectele socio-economice din spatele unui copil cu performanțe reduse. Deficiența de atenție sau dizabilitățile intelectuale ar putea de fapt să fie rezultatul lipsei accesului la asistență medicală și al dezvoltării timpurii forțate, în timp ce lipsa capitalului social și a resurselor financiare poate duce la lipsa accesului familiilor de romi la structurile de sprijin existente în etapele ulterioare ale dezvoltării copiilor (adică dezvoltare specifică, servicii pentru tineret, servicii de pe piața muncii etc.).

Lipsa accesului la aceste servicii are ca rezultat mărirea cercului de sărăcie și marginalizare, deoarece individul este stigmatizat atât din cauza etniei, cât și din cauza dizabilității facilitate de factorii menționați mai sus.

Proiectul Loose Ends se întinde pe 24 de luni și are ca obiective:

-înțelegerea motivelor, a influenței negative a unui stil de viață deficitar și consecințele educației în instituții segregate prin aplicarea, analizarea și publicarea a 20 de interviuri aprofundate pe fiecare țară parteneră, în care se va discuta cu copiii de etnie romă cu nevoi speciale pentru a identifica nevoile și problemele cu care se confruntă;
-formularea de recomandări de reformă politică de către un grup de experți, pe baza constatărilor, adresate factorilor de decizie naționali și europeni, subliniind importanța existenței unor structuri secundare de sprijin sub forma organizațiilor de tineret;
-conștientizarea reprezentanților, profesioniștilor și factorilor de decizie din sectoarele educației formale, serviciilor secundare pentru tineret, structurilor de protecție a copilului, administrației guvernamentale cu privire problemele identificate în urma interviurilor.

Proiectul Loose Ends este finanțat prin programul Erasmus+.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/