Locuitorii comunei Bucoșnița, din județul Caraș-Severin, selectează deșeurile corect, cu ajutorul operatorului Brantner Servicii Ecologice.
Brantner Servicii Ecologice este alături și de locuitorii comunei Bucoșnița în vederea colectării deșeurilor. Societatea a pregătit pubele noi de gunoi, destinate deșeurilor biodegradabile și reziduale, campanii de informare asupra colectării corecte a deșeurilor, mașini dotate cu camere video, mai exact servicii de cea mai înaltă calitate. De toate acestea se vor bucura locuitorii comunei Bucoșnița, în perioada următoare.
Prestatorul de servicii de salubritate Brantner Servicii Ecologice, în parteneriat cu ADI Caras-Severin, duce colectarea deșeurilor din Caras-Severin – Zona 1, la standardele agreate de către Uniunea Europeana, colectând deșeurile de la persoanele fizice pe 5 fracții: hârtie-carton, plastic-metal, sticlă, biodegradabile, rezidual. În perioada următoare operatorul va organiza campanii de conștientizare-informare cu privire la colectarea selectivă a deșeurilor, informând, totodată, și data de începere a colectării pe cele 5 fracții.
Lista localităților din Caraș-Severin, unde Brantner va opera, este următoarea:
Orașele Reșița, Anina și Bocșa
Comunele: Târnova, Armeniș, Slatina Timiș, Bucoșnița, Buchin, Turnu Ruieni, Bolvașnița, Păltiniș, Brebu, Zorlențu Mare, Ezeriș, Fârliug, Berzovia, Ramna, Vermeș, Măureni, Doclin, Ocna de Fier, Dognecea, Carașova, Lupac, Goruia, Copăcele, Teregova, Văliug și Brebu Nou.