S-a dat startul campaniei de curățenie și în Băile Herculane! Primăria îi invită pe cetățeni să se implice cât mai mult în igienizarea orașului pentru a întâmpina sărbătorile pascale așa cum se cuvine.
A mai rămas doar o lună până la Paște, așa că administrația locală din Băile Herculane s-a apucat de treabă. La muncă sunt invitați și locuitorii orașului, pentru ca lucrurile să se desfășoare eficient și cu rapiditate. Din păcate, stațiunea nu poate primi ajutor din partea asistaților sociali, așa cum s-a întâmplat la Reșița, din cauza numărului prea mic de persoane încadrate în această categorie. „Avem foarte puțini asistați sociali în plată, cam 3-4, așa că nu putem face o acțiune de amploare cu ei. Fiecare cetățean se organizează la bloc sau la casă. Totodată, Primăria, prin oamenii pe care îi are și cu cei de la Ecologica, va face lucrurile de amploare pe trasee și pe strada principală”, a declarat consilierul Dan Nasta pentru Express de Banat.
Un alt dezavantaj al orașului este că locuitorii refuză să se organizeze în asociații de locatari/proprietari, după cum afirmă Dan Nasta, iar acest fapt îngreunează destul de mult comunicarea dintre Primărie și cetățeni, dar și organizarea unor activități comune. Așa că invitația la curățenie s-a făcut pe internet: „Primăria Băile Herculane face un apel către toți cetățenii localității pentru a sprijini eforturile Primăriei de curățare și înfrumusețare a stațiunii. Luna dinaintea marii sărbători a creștinătății să o dedicăm curățeniei, igienizării și înfrumusețării orașului nostru. Cu mic cu mare să participăm fiecare acolo unde locuim la acțiuni comune în jurul casei sau blocului, la strângerea gunoaielor și resturilor vegetale, văruirea pomilor, vopsirea gardurilor, plantarea florilor sau alte acțiuni care să îmbunătățească imaginea de ansamblu a orașului. Doar printr-un efort comun ne vom putea bucura așa cum merităm de un oraș și o stațiune primitoare și atrăgătoare pentru turiști”.
După cum se poate observa în imaginile atașate mesajului, unii cetățenii au ieșit deja la treabă, semn că sunt în asentimentul administrației publice locale.