Locuințele din Timișoara, mai scumpe în perioada cu restricții relaxate

Relaxarea restricțiilor pe timpul verii a determinat o creștere a cererii pentru locuințele și casele din Timișoara. De asemenea, în această perioadă, s-a majorat și prețul locuințelor din capitala Banatului.

În condițiile în care restricțiile împotriva noului coronavirus au fost relaxate în această vară, piața rezidențială și-a menținut tendința de creștere și în al treilea trimestru al anul 2021, la nivel național.

În ceea ce privește evoluția datelor de piață în trimestrul al treilea, coroborat cu activitatea înregistrată în Imobiliare.ro, observăm un vârf de piață înregistrat anul acesta în luna august, devansând în premieră cu o lună sezonalitatea pe care o cunoaștem cu toții și o decelerare a pieței în a doua parte a lunii septembrie. De altfel, raportat la 12 luni, identificăm creșteri importante de preț, generate de un context favorabil dat de creșterea prețurilor la materialele de construcții pe fondul unui interes crescut pentru apartamentele noi (două treimi din cumpărători intenționează să achiziționeze o proprietate nouă). Accelerarea trendului de creștere din ultimele luni se suprapune însă, începând cu luna septembrie, cu criza pandemică, inflația ridicată și riscul unor prețuri tot mai mari la energie ducând la o stare de nesiguranță. Cum puține piețe reacționează la factorul emoțional atât de puternic ca piața rezidențială, este probabil să asistăm la o decelerare a creșterii prețurilor practicate pe segmentul rezidențial în aceste ultime luni ale anului”, a declarat Daniel Crainic, director de marketing în cadrul Imobiliare.ro.

În ceea ce privește Timișoara, analiza realizată de Imobiliare.ro arată că în cel de-al treilea trimestru din acest an prețul mediu solicitat la vânzarea unui apartament a crescut cu 1,1%, ajungând până la 1.320 de euro pe metrul pătrat.

De asemenea, în aceeași perioadă a crescut și cererea pentru apartamente și case disponibile spre vânzare în capitala Banatului. Astfel, față de cel de-al doilea trimestru din an, s-a înregistrat o creștere cu 1,4% a cererii la locuințele din Timișoara.

Pe de altă parte, oferta rezidențială este în scădere față de anul trecut. Concret, în perioada analizată numărul proprietăților din Timișoara scoase la vânzare a fost mai mic cu 1,6%.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/