Asociația Nevo Parudimos își exprimă intenția de a se implica activ în vederea amenajării/reabilitării unor spații locative, în scopul creșterii calității condițiilor de locuit pentru chiriașii ce urmează să fie relocați din blocurile 1 și 2 din cartierul Mociur, prin efectuarea lucrărilor și alocarea de fonduri bănești în limita a 50.000 de lei.
„Primăria Reșița va colabora cu Nevo Parudimos, un ONG care are destul de multe proiecte europene în derulare, dar și mulți voluntari. Cu aceștia vom amenaja apartamente, garsoniere, în special pentru persoanele pe care le relocăm din zona Mociur, unde urmează să intervenim anul viitor pentru modernizare. Deja suntem în proces de relocare, unele vor fi relocate parțial și se vor întoarce înapoi după ce va fi modernizat unul dintre cele două blocuri.”, spune primarul Ioan Popa.
Primăria Reșița a dobândit în 2020 ca succesiuni șapte apartamente. Este vorba despre persoane care au decedat și nu au avut aparținători, iar bunul lor a intrat în patrimoniul Primăriei. „În istoria de 30 de ani a Reșiței, nimeni nu a identificat succesiuni vacante și să le aducă la primărie. Noi am reușit să schimbăm un pic cutumele. Nu știu cum s-a întâmplat de până acum nimeni nu a avut succesiuni vacante și anul acesta am avut șapte. De exemplu în astfel de apartamente mutăm persoane.”, a ținut să spună edilul-șef Ioan Popa.
Reamintim că un bloc din Mociur va fi demolat, iar altul va fi modernizat și transformat în apartamente, după cum s-a hotărât cu mai mult timp în urmă în Consiliul Local Reșița.